Patru zile cu cârnaţi la Bekescsaba. Festival la care şi Aradul va fi prezent pentru prima oară cu un stand propriu. A 19-a ediţie a Festivalului Cârnaţului de la Bekescsaba se va desfăşura în perioada 22-25 octombrie, evenimentul fiind considerat atât pe plan naţional, cât şi internaţional, unul dintre cele mai importante puncte de atracţie turistică, oferind programe diversificate, expoziţii de profil şi alte manifestări conexe, precum târgul de vinuri, târgul de artizanat, tăierea porcului, concursul de cârnaţ uscat, concursul de preparare cârnaţi, cel de murături, concursul de aranjare a mesei festive etc. Festivalul a ajuns una dintre cele mai cunoscute manifestări gastro-culturale din Ungaria şi Europa Centrală şi de Est, adunând la fiecare ediţie peste 100.000 de vizitatori.
Cultură pe pâine
Ca în fiecare an, Festivalul Cârnaţului din Bekescsaba are un oraş invitat pe durata celor patru zile de săbătoare, iar în acest an această cinste a revenit Aradului. Ca atare, vizitatorii festivalului vor avea ocazia să cunoască, în decursul celor patru zile, potrivit celor susţinute de directorul adjunct al Centrului Municipal de Cultură Arad, Ramona Creţu, „istoria oraşului, ospitalitatea locuitorilor lui, gastronomia, potenţialul cultural şi turistic şi se vor putea opri la o gustare de pe paleta culturală a Aradului”.
Prezenţă arădeană
Municipiul va fi prezent încă din prima zi de festival cu standul deja amenajat, la deschiderea oficială a evenimentului luând parte şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă. „Este o onoare pentru noi să participăm la acest festival tradiţional de la Bekescsaba în calitate de oraş invitat. După cum ştim de la tradiţionalul Supermaraton, Bekescsaba este aproape de Arad şi sperăm să derulăm cât mai multe proiecte comune”, a punctat primarul Falcă.
În a doua zi de festival, Aradul va fi prezent cu un concert Mario&The Teachers şi corul Mokry, în timp ce în a treia zi formaţia de dans X Style îi va încânta pe vizitatori cu un street dance în stil local. Tot atunci Aradul va fi prezent la festivalul din vecini cu secţia de Majorete a Clubului Sportiv Mistral, care va performa şi ea pe scena montată în aer liber în oraşul maghiar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!