Potrivit hărţii care a calculat numărul de infracţiuni din fiecare judeţ, raportat la 100.000 de locuitori, s-a constatat că, în judeţul nostru, din anul 1990 şi până în 2009, infracţionalitatea a crescut cu 321 la sută, plasându-l pe locul 15 în topul infracţionalităţii. Acest top a fost realizat în funcţie de evoluţia numărului de infracţiuni între anii 1990 şi 2009. Harghita este, potrivit acestui clasament, cel mai periculos judeţ, cu o creştere de 724 la sută, urmat de Alba cu 547 la sută şi Argeş cu 461 la sută. Cea mai mică diferenţă s-a înregistrat în Galaţi cu o creştere de 71 la sută şi Brăila cu 88 la sută.
Aradul, locul 15 pe harta infractionalitatii
Reactualizat la:
ARAD.O hartă a infracţionalităţii realizată pe judeţe plasează Aradul pe locul 15, cu o creştere de 312% din 1990 până în 2009.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Cele două comune arădene au câştigat un proiect care prevede introducerea reţelei de gaze naturale.
Mapamond
Donald Trump a declarat duminică în fața a mii de susținători că va inaugura o nouă eră de prosperitate americană, atunci când va prelua funcția, făcând un tur al victoriei într-o arenă din Washington plină până la refuz, cu o zi înainte de a reveni la putere cu planuri de remodelare agresivă a imigrației și a politicii comerciale a SUA, relatează Reuters.
1
Local
Până în luna martie, toţi pacienţii din vechiul Spital de Psihiatrie Căpâlnaş se vor muta în noua clădire.
2
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat duminică semnarea luni, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok, transmite Reuters.
1
Mapamond
Armata rusă a respins o contraofensivă ucraineană în provincia rusă de graniță Kursk, a susținut duminică Ministerul rus al Apărării, ale cărui trupe au eliberat mai mult de jumătate din teritoriul pierdut în acea provincie în urma ofensivei surpriză lansate acolo de Ucraina în august, dar nu și-au atins obiectivul de a-l elibera complet până la învestirea lui Donald Trump ca președinte al SUA, relatează agenția EFE.
2
Mapamond
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a lansat duminică apelul „SALVAȚI TIKTOK !”, într-un scurt mesaj postat pe rețeaua sa de socializare Truth Social, după ce populara platformă cu filmulețe scurte a încetat să funcționeze în SUA odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează Reuters.
Local
Rezultatele extragerilor loto din data de 19-01-2025 sunt următoarele:
ARADON Sport local
A 13-a ediţie a Memorialului Nicolae Ardelean a fost câştigată de Podgoria Pâncota.
Citiți principiile noastre de moderare aici!