ARAD. ADR Vest a prezentat, vineri, un bilanț a investițiilor realizate prin Programul Operațional Regional POR 2014-2010. Regiunea ADR Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât îi fuseseră alocați inițial, ceea ce înseamnă că, prin programul gestionat de ADR Vest, în regiune au fost investiți peste 920 de milioane de euro, adică cu aproape 280 de milioane de euro peste suma atribuită inițial regiunii (643,65 milioane de euro). Până în 29 februarie, termenul final până la care beneficiarii au putut depune cereri de rambursare, rata de absorbție a atins astfel pragul de aproape 143%.
În total, s-au făcut investiții în 874 de proiecte din regiune. Județul Timiș a atras 278 de milioane de euro; Hunedoara – 270 de milioane de euro; Arad – 186 de milioane de euro, iar Caraș-Severin – 185 de milioane de euro. Cu cele 186 de milioane de euro, județul Arad se situează pe locul 3 în regiune, depășind județul Caraș-Severin cu doar un milion de euro. Se poate observa, însă, că primele două clasate – Timiș și Hunedoara – au reușit să atragă cu câte 100 de milioane de euro mai mult decât Aradul.
În ceea ce privește domeniile care au atras bani europeni, de cele mai mari finanțări au beneficiat investițiile în sprijinirea dezvoltării urbane durabile (peste 212 milioane de euro); cele în îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională (aproape 150 de milioane de euro); sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon (peste 130 milioane de euro); îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (126 milioane de euro).
Extra – 280 de milioane
”Investim, nu cheltuim – aceasta a fost deviza care ne-a ghidat în toată această perioadă, iar pragul la care am ajuns nu reprezintă doar o cifră, ci rodul unor ani de muncă, dedicare și angajament pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea zonei în care trăim. Cred că succesul este al întregii regiuni și e cu atât mai valoros cu cât a fost realizat într-un context dificil, marcat de evenimente globale precum pandemii sau conflicte armate. Cu toate acestea, împreună cu partenerii noștri, beneficiarii acestor fonduri – consilii județene, primării de orașe și municipii și companii din regiune, am reușit să transformăm provocările în oportunități și să investim într-un mod inteligent fondurile alocate regiunii. În plus, am reușit să atragem alți aproape 280 de milioane de euro, care s-au transformat în școli mai bune, spitale mai performante sau locuri de muncă pentru locuitorii Regiunii Vest. Deși cifrele reprezintă un bilanț, nu ne aflăm în fața unui punct final, ci mai degrabă în fața unei noi linii de start, pentru că toate semințele pe care le-am plantat până acum trebuie să încolțească în anii următori, prin investițiile pe care le vom face prin Programul Regional Vest 2021-2027, Programul Tranziție Justă și Programul Sănătate, pe care le gestionăm”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.
Drumuri și școli reabilitate
În urma investițiilor realizate prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Regiunea Vest beneficiază de peste 320 de kilometri de drumuri județene modernizate, de peste 200 de mijloace de transport în comun noi și de peste 40 de kilometri de piste noi de biciclete. Aproape 90 de școli au fost reabilitate și modernizate, iar peste 10.000 de familii trăiesc în apartamente reabilitate termic. Regiunea Vest a devenit una mai prietenoasă cu mediul și prin zonele verzi create sau modernizate și care însumează o suprafață de aproape 620.000 de metri pătrați. În același timp, prin investițiile realizate prin Regio-POR 2014-2020, aproape 500 de întreprinderi s-au dezvoltat și au fost create peste 1.600 de locuri noi de muncă, se mai arată în bilanțul ADR Vest.
Trimite articolul
XPot să mă întreb: cu ce ne încălzesc Statisticile?
Pt că, și Ceaușescu se lăuda cu o “dezvoltare a României, fără precedent”, cu “producții record la hectar”, cu “plata datoriei externe”, dar NICIUNA din astea NU ȚINEAU LOC, de foame, frig sau sete … ?!
Exact așa și cu clasamentul atragerii de fonduri UE, când acești bani UMPLU DOAR BUZUNARELE politicienilor și ale firmelor “de casa”, arădenii alegându-se doar cu niște lucrări jalnice, multe inutile și cu durată de execuție infinită.
Ce e mai trist e faptul că, multe din aceste lucrării înlocuiesc prin dezafectare/inlocuire unele lucrări comuniste, dar rezistă de 100 de ori mai puțin decât acelea, fiind parcă anume gândite ca Administrația să arunce continuu, “saci de bani” ca să le repare/înlocuiască.
“Excelent!”
Așa că, doar pe proști îi mai încâlzesc Statisticile bombastice ale politicienilor.
-
Și articolele care nu informează de fapt, ci sunt folosite doar ca manipulări politice, pro pentru unii, contra pentru alții! Că doar se cunoaște obiectivitatea presei arădene și s-ar putea face o listă cu fiecare ziarist de partea cui e și împotriva cui 🙂
Locul 3 din 4 …..vai vai vai….bv Falca!!!
PANA SI DESCULTII AIA DIN CARAS SEVERIN N EAU AJUNS VAI SAMAR
Adica locul 3 din 4. Tare. Evident ca nu ne inghesuim prea tare, ca nu prea poti manglii din fonduri europene.
Scuzați întrebarea nesimțită. În țara asta se mai poate face ceva fără să stăm cu mâna-ntinsă?