Lipsa banilor se face tot mai simţită şi în rândul arădenilor. Cunoscut ca un judeţ din categoria celor bun-platnici, Aradul îşi pierde, încet, încet, acest renume. Astfel că, în topul judeţelor cu cele mai mari restanţe la creditele luate, Aradul ocupă poziţia a cincea cu un procent de 9,9% din totalul restanţelor de la nivel naţional. Prima poziţie este ocupată de Ialomiţa – 12,3%, urmată fiind de Bistriţa – 11,9%, Galaţi – 10,9% şi Suceava – 10,3%. Mai mult în primele zece judeţe „codaşe”, doar Huendoara mai acompaniază Aradul, ca judeţe din zona de Vest a României.
Interesant este că în ceea ce priveşte plata impozitelor obligatorii pe locuinţe, terenuri şi automobile, arădenii au venit în acest an în număr mai mare să-şi achite dările decât în anii trecuţi, semn că principala temere a arădenilor este aceea de a nu-şi pierde locuinţele.
Prezenţa judeţului Arad în top 5 restanţieri este cu atât mai surprinzătoare cu cât în acest top se regăsesc în special judeţele mai slab dezvoltate economic, sau care depindeau doar de o singură industrie. În timp ce în Arad multinaţionalele au reînceput să facă angajări cu sutele, iar valul disponibilizărilor s-a oprit încă de anul trecut.
JA-A.P.
Citiți principiile noastre de moderare aici!