Judeţul Arad are o populaţie stabilă de 40.9072 de persoane, majoritare fiind femeile (211.856 de persoane). Cam aşa ar putea fi rezumat recensământul realizat în toamna anului 2011 în doar două cuvinte. Dar, după cum ne-am obişnuit deja, deşi ştim multe, ştim, de fapt, foarte puţine. Iar acest lucru sare în ochi dacă ne uităm puţin peste datele adunate de recenzori în judeţul nostru. În ceea ce priveşte naţionalitatea, 354.061 dintre arădeni sunt români, 37.207 sunt maghiari, iar topul este încheiat de populaţia romani (ţigani), cu 7.182 de persoane. Puţine, mult prea puţine persoane de etnie romani declarate, faţă de realitate. Şi de acest lucru ne convingem în momentul în care ne uităm pe recensământul luat pe fiecare localitate din judeţ în parte. De exemplu, în Chişineu Criş, din totalul de 7.577 de locuitori, doar 12 s-au declarat romi, iar în Ineu, din 9.078 de persoane, doar…3 şi-au dat etnia „pe faţă”.
Apoi, nu mai puţin de 28 de localităţi, dintre cele 72 ale Aradului, nu au niciun ţigan, potrivit datelor. Acestea sunt Apateu, Bata, Brazii, Buteni, Conop, Dezna, Dorobanţi, Felnac, Hălmagiu, Hălmăgel, Igneşti, Moneasa, Petriş, Pilu, Pleşcuţa, Şagu, Săvârşin, Şeitin, Şicula, Şilindia, Şiştarovăţ, Şofronea, Ususău, Vărădia de Mureş, Zăbrani, Zădăreni, Zerind şi Zimandu Nou. Şi asta în condiţiile în care, de exemplu, Zimand Cuz, sat aparţinând de Zimandu Nou, este cunoscut ca fiind locuit în majoritate de ţigani, iar Şeitinul are o parte a comunei locuită doar de această etnie. Iar exemplele ar putea continua.
Nu ştiu exact
Am contactat mai mulţi primari pentru a afla o părere de la faţa locului referitoare la declaraţiile mincinoase ale ţiganilor din localităţile care, pe statistică, nu au niciun rom. Aurel Radiţa, edilul-şef al Şiculei, a declarat că „avem romi pe raza comunei. Nu ştiu să spun exact de ce nu şi-au declarat etnia, dar cred că ar fi vorba despre faptul că sunt oameni angajaţi la fabricile din zonă, care au locuinţe, nu provoacă probleme. Cred că ei se simt românizaţi şi de aceea s-au declarat români”. Şi Călin Abrudan, primarul din Ineu, crede că tot integrarea în societate i-a făcut pe ţigani să declare mincinos. „În Ineu avem aproximativ 800 de romi. Cea mai mare parte dintre ei sunt românizaţi, sunt angajaţi. Doar în Mocrea mai avem câţiva care trăiesc şi se comportă după obiceiurile lor străvechi. Părerea mea este că, datorită faptului că termenul de rom sau ţigan este asociat cu un lucru negativ, oamenilor le-a fost ruşine să declare adevărata lor etnie”, ne spune şi Abrudan.
Vinovaţi, recenzorii
În schimb, contrar declaraţiilor venite din judeţ, reprezentanţii romilor au altă opinie referitoare la numărul mic de ţigani care şi-au declarat adevărata etnie. „Problema a fost a recenzorilor. Aceştia nu au ştiut să pună bine întrebările. Iar un exemplu în acest sens ar fi un caz din Aradul Nou, unde chiar eu am participat la recensământ. Într-o zonă erau 17 persoane de etnie romă, dar aceştia nu au fost întrebaţi de recenzori de care etnie aparţin. Eu vă spun sigur că nu există localitate în judeţul Arad în care să nu fie cel puţin 5-6 familii de romi”, ne spune Costel Stan, consilier pe probleme sociale în cadrul Primăriei Arad şi reprezentant al romilor.
Mult mai mulţi
Potrivit recensământului din 2011, în judeţul Arad există 7.182 de romi declaraţi. Dar datele sunt contrazise de Costel Stan, reprezentantul romilor în Primăria Arad. „Eu vă spun cu siguranţă că, la nivelul judeţului, există cel puţin 23.000 de romi”, a declarat Stan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!