ARAD. Nu mai puțin de trei concursuri, faza națională, se vor desfășura în această săptămână la Arad. Sute de elevi din întreaga țară vor concura pentru primele locuri la olimpiada de arte vizuale sau la cea de religie neoprotestantă. Și tot la Arad se va desfășura și faza națională a concursului „,Made for Europe” .
Olimpiada artiștilor
450 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a, din 45 de licee vocaționale din țară, vor intra în concurs în una din cele 5 secțiuni : arte plastice, arte decorative, arhitectură, arte ambientale și desing, conservare și istoria artei. Probele se vor desfășura luni și marți la Liceul de Artă și la Facultatea de Design a UAV din cartierul Grădiște. Festivitatea de premiere va avea loc miercuri, de la orele 14.30 la Filarmonica din Arad.
Olimpiada teologilor
Cei mai buni la teologie neoprotestantă se vor întâlni în cadru festiv, luni, de la orele 18.00, la Biserica Baptistă Speranța, când va avea loc deschiderea festivă a olimpiadei de religie neoprotestantă. Cei 120 de elevi și profesori se vor întrece marți la Liceul Baptist, iar joi dimineața, de la orele 10.00, tot la Biserica Speranța va avea avea loc festivitatea de premiere.
Made for Europe
Peste 100 de elevi, profesori și reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare, ai Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale vor fi la Școala Gimnazială nr.5, acolo unde se vor desfășura probele concursului „Made for Europe”. Un concurs care va reliefa experiența pozitivă a școlilor din învățământul preuniversitar în derularea proiectelor europene. Premierea va avea loc miercuri, orele 9.00 la Școala Gimnazială nr.5.
Ocupanții primelor locuri au șansa de a fi admiși, fără examen, la facultățile de profil, vor fi premiați de către minister și, în unele situații, de către autoritățile locale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!