ARAD. După 16 luni în care a organizat vaccinarea la nivel naţional, Comitetul de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid 19 (CNCAV) se pregătește de încheierea activității, procesul de vaccinare împotriva COVID-19 urmând a fi transferat integral către medicii de familie.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, cel care a preluat conducerea Comitetului Național de Vaccinare de la colonelul Valeriu Gheorghiță, a ținut să transmită, prin intermediul Jurnal arădean/www.aradon.ro, un mesaj de apreciere tuturor celor care au contribuit la succesul activităților de vaccinare din județul Arad. Domnia sa a nominalizat Aradul, alături de alte 15 județe, drept un județ în care toți cei implicați au depus eforturi pentru a promova activitatea de vaccinare anti-Covid-19 prin metode „originale”.
Andrei Baciu ne-a spus, telefonic, că Aradul s-a remarcat prin inițiative care au fost, mai apoi, preluate și de alte județe:
„Am apreciat deschiderea tuturor celor implicați în procesul de vaccinare, dar mai ales faptul că au încercat să vină mereu cu idei noi, pentru a impulsiona populația. Până la urmă, organizarea de puncte de vaccinare în vamă sau a celor de tip Drive thru nu erau chestiuni obligatorii și au necesitat un efort suplimentar din partea autorităților și a societății civile, care a ales să vină alături de noi în efortul de a stopa pandemia. Toți acești oameni merită să primească măcar un cuvânt de apreciere din partea noastră. Și pentru că nu putem lua legătura cu fiecare în parte, dorim să le transmitem acest mesaj prin intermediul dumneavoastră.”
Aradul, în cifre
Alături de mesajul de mulțumire, Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților privind Vaccinarea a mai transmis și datele care stau la baza „nominalizării” Aradului printre cele 16 județe cu rezultate bune în campania de vaccinare:
„Aradul a avut inițiativa organizării primului centru de vaccinare într-un punct vamal (Vama Nădlac), exemplul fiind preluat și de alte județe de frontieră din țara noastră. Tot la Arad s-a organizat unul dintre primele centre de vaccinare de tip Drive thru, peste 4.700 de persoane alegând să se vaccineze în vamă, la drive thru și la punctele de vaccinare din parcările supermarketurilor. Cu 24.874 de persoane vaccinate în cabinetele medicilor de familie, 381 de persoane cu dizabilități vaccinate la domiciliu, 1.300 de cetățeni vaccinați cu echipe mobile la sate, 626 la operatori economici privați, 45 de pacienți vaccinați în spitale, la care se adaugă rezultatele centrelor de vaccinare, gradul de acoperire vaccinală a populației în vârstă de peste 12 ani din județul Arad este de 42,31%, un rezultat care reflectă gradul înalt de implicare și mobilizare din județul dumneavoastră.”
Mesaj pentru cei implicați
În încheiere, secretarul de stat Andrei Baciu a adresat un mesaj tuturor celor care au făcut posibile acțiunile desfășurate la Arad:
„La final de activitate, doresc să transmit un mesaj de mulţumire, de apreciere şi de recunoştinţă pentru toţi cei care au făcut eforturi deosebite, au avut rezultate bune şi inițiative cu care s-au evidenţiat la nivel naţional. Doresc să îi felicit pe toți cei care au făcut aceste eforturi pentru binele comunității: personalul din echipele de vaccinare, din centrele de vaccinare, medicii de familie, angajații instituțiilor implicate în campania de vaccinare, cetățeni, reprezentații autorităților locale și, nu în ultimul rând, reprezentanților mass-media, pentru sprijinul și atenția pe care l-au acordat acestui subiect. Vă mulțumesc sincer și vă doresc mult succes în activitatea dumneavoastră!”
Trimite articolul
XCum s-a terminat cu pandemia?! Pai în China s-au închis toate orașele mari asa ca valul 5-6 este pe craca, nu va culcați pe-o ureche încercați și doza a-4 a în Italia a început deja, paza bună trece primejdia rea!
-
Asa cum “paza buna” i-a ajutat in Germania care au aproape 4 milioane de cazuri active…si Italia cu peste 1 milion? S-au pazit de le-a iesit pe nas
-
Se pare că nu ai “simțit” ironia comentariului…
-
Știe cineva cine-i individul ăsta ???????? Care stat ???? statul degeaba probabil, încă un unul foarte dăștept !!!!!!!