ARAD. Dacă în urmă cu 5 ani Aradul era al zecelea cel mai puternic județ din punct de vedere a cifrei de afaceri, în 2019 județul a scăzut, ajungând pe locul 13. Topul celor mai puternice și atractive județe din punct de vedere economic este întocmit KeysFin, iar județul vecin Timiș se menține în top 3 al celor mai puternice județe.
„Bucureștiul, Ilfovul și Timișul se află în topul celor mai puternice județe din România în funcție de cifra de afaceri din 2019 a companiilor înregistrate, iar în clasamentul județelor cu cele mai slabe rezultate de business se regăsesc Mehedinți, Caraș Severin și Vaslui, potrivit KeysFin”, transmite Mediafax. Unde se află Aradul? Ei bine, județul nostru a încheiat anul 2019 pe locul 13, fiind considerat un județ cu o „coborâre considerabilă” față de 2015, atunci când ocupa locul 10. Nu doar Aradul a înregistrat rezultate negative într-o comparație cu situația de acum 5 ani, și județul Galați ajungând de pe locul 15 în 2015, pe locul 17 în 2019.
Discrepanțe între regiuni
„Harta de business a României prezintă mari discrepanțe între regiuni. Dacă cele mai puternice zece judeţe au concentrat în 2019 peste 70% din cifra de afaceri totală şi 2,2 milioane de salariaţi, cele mai sărace zece judeţe au generat în 2019 afaceri de numai 65 de miliarde de lei – doar 4,2% din total, cu 237 de mii de angajați. În tot acest proces de concentrare a business-ului, un rol major îl joacă performanțele autorităților locale, ale căror investiţii în infrastructura materială și umană au consecinţe directe şi evidente în creşterea discrepanţelor economice la nivel regional”, a declarat Roxana Popescu, Managing Director KeysFin, citată de Mediafax.
Profit în funcție de activitate
În funcție de numărul de companii existente, pe primul loc se află în continuare Capitala, cu 136,9 mii de companii în 2019 (peste 20% din total), fiind urmată de Cluj, cu 42,9 mii de companii (6,3 % din total) și de Ilfov, cu 30,8 mii de companii (4,5% din total). La cealaltă extremă, cele mai puține companii sunt înregistrate în Mehedinți, cu doar 3,6 mii firme existente în 2019, dar și în Botoșani, cu 4,6 mii de companii, și în Covasna, cu 4,7 mii de companii.
În ceea ce privește topul profitabilității, pe primul loc se află și în acest caz Bucureștiul, cu un rezultat net pozitiv în valoare de 30,9 miliarde lei, fiind urmat de Ilfov, cu 6 miliarde lei și Cluj, cu 5,2 miliarde lei.
În ceea ce privește sectoarele de activitate, comerțul predomină în mai toate județele României, dar și construcțiile, industria prelucrătoare și IT&C-ul ocupă locuri fruntașe.
„Analiza are la bază datele financiare din 2019, raportate de companii la Ministerul Finanțelor până în momentul extragerii informațiilor, în septembrie 2020. Datele pot suferi modificări până la sfârșitul lui 2020”, se arată în documentația aferentă studiului.
Trimite articolul
Xdeci, autostrada catre Timisoara avem, catre Ungaria respectiv vestul europei avem…nu ca ar conta prea mult ca Timisoara, Oradea sau Cluj nu sunt inconjurate de autostrazi sa zicem ca asta ar fi explicatia pentru care sunt inaintea noastra….este adevarat ca Aradul este mai mic in comparatie cu celelalte dar diferenta o face si mentalitatea….suntem ca morti, nu din vina lui Falca sau Dragnea sau a pietrei cubice din fata primariei ci ca ne auto-multumim cu ce avem in loc sa fim mai bataiosi sa obtinem mai mult, asta si datorita faptului ca lipseste o majoritatea de oameni mai tineri care sa isi doreasca sa progreseze…majoritate pe care celelalte orase o au….ar trebui si cei mai in varsta sa vina in sprijinul tinerilor sa ii motiveze si sa renunte la gandirea “las-o ma ca e bine si asa”….eu sincer cu mentalitatea asta regresiva am avut cele mai multe contrari si cu colegi pt. care “sa treaca 8 ore, sa vina salariul” era important…nu e de mirare ca au ramas tot acolo si resimt acei +/- 50Lei la salariu.
Adica ce vrei sa spui?Ca Aradul nu straluceste in era Falca-Bibart???
Ziceau dom’ Ghiță și dom’ Iustin, că am progresat….. am progresat în raport cu noi înșine, că dacă ne comparam cu alții e… ” progres negativ,, 😂
Rares Bogdan face turul televiziunilor cu propaganda despre diferenta in dezvoltare dintre judetele conduse de liberali si celelalte. Alege drept exemplu 1-2 judete din coada clasamentului si incepe cu laudele la adresa gruparii sale.
Intrebare: de ce oare nu face comparatii cu judetele “rosii” dezvoltate ca Arges, Prahova, Constanta etc. Vai atunci nu-I mai iese figura cu ce buni administratori sunt liberalii si atunci oamenii si-ar da seama ca e si multa poleiala liberala aruncata in media. Mai multa sinceritate ne-ar face bine.
”În tot acest proces de concentrare a business-ului, un rol major îl joacă performanțele autorităților locale, ale căror investiţii în infrastructura materială și umană au consecinţe directe şi evidente în creşterea discrepanţelor economice la nivel regional”. Corect. Dar care autorități locale în comuna Arad? Că ăștia se agită doar pentru ciolan. Uită-te acum, în perdioada ciolaniadei, cum apar tot felul de indivizi pe toate posturile, poate-poate mai prind un locșor bine plătit și de unde să mai poată fura.