ARAD. Aradul încearcă să atragă tot mai multă forță de muncă, nevoile angajatorilor fiind în creștere, asta și datorită dezvoltării de noi capacități de producție și atragerii de noi investiții. Totuși, forța de muncă este greu de găsit, companiile fiind nevoite să „importe” angajați chiar și de pe alte continente. Conform datelor statistice oficiale, la începutul acestui an județul Arad avea un efectiv total de 133.895 salariați, în creștere față de ianuarie 2022 când numărul total de salariați era de 132.029. Mai departe, în acest an, numărul salariaților a crescut lună de lună, astfel că a ajuns ca în luna septembrie, ultima raportată oficial până acum, numărul salariaților să fie mai mare cu 1.519.
Analizând evoluția numărului de salariați din ultimii ani se poate observa impactul major pe care l-a avut pandemia în mediul economic.
Așadar, dacă în noiembrie 2019 Aradul avea 138.279 salariați, în ianuarie 2021 Aradul pierduse aproape opt mii de salariați și a ajuns la 130.597 angajați. Din acel moment, cu mici fluctuații, mediul economic a început o redresare, numărul salariaților fiind în ușoară creștere lună de lună. Astfel s-a ajuns ca după 33 de luni Aradul să recupereze cinci dintre cei opt mii de salariați pierduți.
Mai trebuie spus că săptămână de săptămână angajatorii din Arad anunță peste o mie de locuri de muncă vacante, locuri de muncă pentru care se caută salariați. Chiar și acum, la final de an, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a transmis că în Arad sunt vacante 1.018 posturi, numărul total de oferte depuse de angajatori fiind de 167, de la muncitori necalificați la ingineri, confecționeri sau curieri.
Trimite articolul
XPlus de imigranti? Aveti cu ce va lauda ce sa zic!
Da sigur pentru IMIGRANȚI nu pentru noi ARĂDENII