ARAD. Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, un document întocmit de Guvernul României, este un program amplu care stă la baza următoarelor politici economice şi administrativ. Potrivit acestui plan, Guvernul şi-a propus să schimbe modelul de dezvoltare bazat pe consum cu un model de creştere economică bazat pe investiţii, digitalizare şi stimularea capitalului autohton.
Guvernul se așteaptă ca anul acesta Produsul Intern Brut al României să se reducă cu 1,9%, însă precizează că o revenire a pandemiei va afecta perspectivele de creștere și va cauza daune semnificative companiilor și locurilor de muncă.
Cu toate acestea, în cadrul Planului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică sunt preconizate investiţii de miliarde de euro, care ar urma să fie realizate în ţara noastră în perioada post-pandemie, respectiv între anii 2021 şi 2027. Pe lângă obiectivele de investiţii generale, cum ar fi modernizarea infrastructurii, atât naţionale, cât şi locale, ori continuarea lucrărilor de construcţie a autostrăzilor, Guvernul vorbeşte în acest plan şi despre investiţii ţintite, care vizează proiecte concrete. Executivul promite spitale regionale la Cluj, Iaşi şi Craiova, dar şi un canal Siret-Bărăgan. Drintre multitudinea de proiecte anunţată de cei care conduc destinele ţării, două dintre ele vizează direct şi judeţul nostru. Finalizarea lucrării de modernizare a căii ferate frontieră-Curtici-Arad-Simeria este unul dintre proiectele importante anunţate de Guvern. Până acum, prima parte a proiectului, respectiv modernizarea căii ferate de la frontieră şi până la Glogovăţ, cu modernizarea tuturor gărilor de pe traseu, a fost deja realizată. În prezent, se lucrează la cea de a doua etapă, respectiv Glogovăţ-Bârzava-Ilteu, dar şi pe segmentul trei, respectiv Ilteu-Simeria.
Al doilea proiect care vizează direct judeţul nostru se referă la modernizarea liniei de cale ferată dintre Arad şi Timişoara, un deziderat mai vechi al conducătorilor celor două judeţe. Despre acest proiect a vorbit inclusiv Marius Chiper, directorul general al CFR SA, care spunea că se caută identificarea unor linii de finanţare europene pentru modernizarea căii ferate Arad-Timişoara.
Dacă ne referim la primul proiect propus de Guvern pentru Arad, este clar că acesta se va îndeplini, lucrările fiind avansate pe ambele loturi rămas nemodernizate. În ceea ce priveşte cel de al doilea proiect, pentru moment, suntem doar la faza de discuţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!