UPDATE. ANM a emis un avetisment de tip Cod Portocaliu de caniculă valabil pe 13 și 14 iulie.
“În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin disconfortul termic va fi accentuat și va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi în general de 37…39 de grade, iar noaptea valorile termice nu vor coborî sub 22…20 de grade”, au transmis meteorologii.
Până pe 14 iulie, inclusiv, Aradul este sub avertizare de caniculă și disconfort termic, valul de căldură făcând ca mercurul din termometre să urce până la 40 de grade. Avertizarea este emisă de ANM, iar meteorologii avertizează că atât marți cât și miercuri „valul de căldură se va intensifica în vest și sud-vest, iar disconfortul termic va crește în cea mai mare parte a țării. În Crișana, Banat, în vestul și sudul Olteniei vremea va deveni caniculară, cu temperaturi maxime, luni, de 34…36 de grade, apoi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime se vor situa în general între 18 și 22 de grade”.
Așadar, până miercuri arădenii sunt sfătuiți să evite pe cât posibil deplasările în timpul orelor amiezii. De joi, însă, atmosfera va redeveni puțin mai respirabilă, câteva ploi urmând să răcorească aerul iar temperaturile să nu depășească 34 de grade.
Trimite articolul
XIa nu va mai vaitati atata, stati la umbra. ca primarele a luat brad :))))
-
Toată lumea așteaptă vara cu nerăbdare și acum va cacati pe voi de cald…. Când ii frig ii prea frig când e cald muriți de cald… Dracu va mai înțelege probabil niște controale la cap periodice nu va strica.
si o gura de apa unde se poate bea in oras?
-
doar in zonele unde haladuiesc sau bantuie asa-zisii defavorizati, de fapt trantorii tinuti din banii orasului fara sa-si folosesca dreptul fundamental, dreptul la munca . ei trebuie sa aiba apa, ca si asa nu o platesc, cum nu platesc nimic. Ei capata
-
…din Mures,si apoi un pic de odihna pe bancile de metal instalate de Falca pe marginea soselelor….fara nicio protectie pentru ”baikerii” obositi.”aradean” este desigur o gluma amara!!!
de unde o fi poza asta, ca nu seamana cu nimic
…din Mures,si apoi un pic de odihna pe bancile de metal instalate de Falca pe marginea soselelor….fara nicio protectie pentru ”baikerii” obositi.”aradean” este desigur o gluma amara!!!