Primarul Gheorghe Falcă a spus că municipalitatea este interesată să se promoveze cât mai intens direct la Bruxelles în cadrul competiţiei în care ar urma să intre şi alte oraşe din România. „Aradul a dovedit de-a lungul istoriei sale că este un model de multiculturalism şi multietnicitate, acestea fiind printre primele argumente cu care intrăm în competiţia pentru obţinerea titlului. Prin prezentarea la Bruxelles a tradiţiilor şi valorilor noastre, ne anunţăm oficial intrarea în această competiţie importantă (…) Locul ales este important pentru că unii dintre oamenii care vor juriza acest concurs vor fi de la Bruxelles” – a declarat Falcă.
Europarlamentarul Iosif Matula (PDL Arad), co-organizator al evenimentului, a declarat, de asemenea, că „este important ca promovarea candidaturii să aibă loc direct la Bruxelles”. „Ne place, nu ne place, Europa are centrul la Bruxelles şi la Strasbourg. Şi tocmai de aceea am organizat acest eveniment în premieră la Bruxelles, chiar în Parlamentul European, într-unul din locurile centrale al Parlamentului, acolo unde se intersectează toate căile de comuncaţie” – a declarat Matula.
Primarul Gheorghe Falcă a mai spus că în acest an vor fi alocaţi bani în bugetul local pentru a fi angajată o firmă de consultanţă care va realiza dosarul de candidatură.
Promovare
Lansarea candidaturii la titlul de „Capitală Culturală Europeană 2021” a coincis cu un eveniment de promovare a oraşului Arad, organizat de Primărie în incinta Parlamentului European. Sub denumirea „Arad, cetate europeană a diversităţii culturale”, manifestarea a cuprins prezentarea a două filme documentare despre municipiu şi minorităţile care trăiesc în oraş, dar şi o expoziţie de fotografii şi picturi intitulată „Aradul cultural – expresie a coexistenţei interetnice”.
În cadrul evenimentului, reprezentanţi ai minorităţilor etnice din Arad au prezentat costume tradiţionale, iar participanţii au putut degusta produse specifice zonei şi vinuri din Podgoria Aradului.
350 de participanţi
La evenimentul de marţi seara de la Parlamentul European, au participat peste 350 de persoane, între care europarlamentari, membri ai Comitetului Regiunilor, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură europene, oficiali ai oraşelor înfrăţite, dar şi ambasadorii României la Bruxelles, Ştefan Tinca şi la Chişinău, Marius Lazurcă. De asemenea, a fost prezent fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, senator de Arad.
CITESTE SI:
Aradul isi incepe batalia pentru cultura la Bruxelles
Citiți principiile noastre de moderare aici!