Timp de câteva ore Aradul a fost centrul discuțiilor despre piața imobiliară. În organizarea celor de la imobiliare.ro, HUB-ul de la Arad a avut ca obiectiv „disecarea” pieței imobiliare locale, precum și impactul pe care Aradul îl are în viziunea dezvoltatorilor și posibililor investitori. Desigur, un alt punct important a fost cel al discuțiilor pe teme financiare, printre subiectele atinse fiind inclusiv ciclicitatea economiei și crizele inevitabile atât din imobiliare cât și cele la nivel mondial.
Discuțiile au început intens, încă de la prima prezentare. După o scurtă alocuțiune susținută de CEO Imobiliare.ro, Dan Puica, a urmat intervenția primarului Aradul, Călin Bibarț. Acesta a vorbit în principal despre dezvoltarea municipiului Arad prin atragerea investițiilor, despre PUZ-urile pentru noile zone verzi din municipiu și cartiere rezidențiale și le-a cerut celor implicați pe piața imobiliară să fie parte activă și atunci când se discută despre elaborarea Planului Urbanistic General. La finalul prezentării sale, cei din sală au venit cu întrebări privind anumite situații concrete din Arad: de la spațiul verde impus unei noi construcții până la dezvoltarea unor cartiere cu străzi private (situația străzii Diogene din cartierul Subcetate generând o dezbatere intensă). Pe lângă subiectele concrete de pe piața imobiliară, primarul a fost provocat să explice și dacă există o strategie de marketing pentru orașul Arad, comparațiile cu Oradea și Timișoara nefiind, de cele mai multe ori, în favoarea Aradului.
A urmat o prezentare pe tema banilor și finanțelor susținută de Adrian Asoltanie, în acest panel fiind atinsă inclusiv problema crizelor economice și ciclicității de pe piața imobiliară. Dan Niculae, managing director Imobiliare.ro Finance, a adus câteva precizări din culisele imobiliare.ro, iar în final a fost adus în discuție potențialul de investiții în Arad. Despre motivele pentru care Aradul ar fi o excelentă alegere pentru investitori au vorbit Andrei Laluciu, CEO la Property Lab, Ionel Rășinar, director executiv și fondator la Golden Real Estate, Gabi Apostu, cofondator la Apostu Estate, Adela Tanasă, CEO la Divizia Via Carmina și Romana Residence Arad, Călin Centea, CSO la ISHO.
Concluziile celor prezenți au fost că Aradul poate oferi condiții atractive pentru investiții, cu o piață rezidențială în creștere.
Trimite articolul
XProbabil despre crize.In Arad nu se mai mișcă nimic.Trec anii și noi cu ei.
Oradea tocmai a semnat ,repet a SEMNAT contractul de 600 milioane pentru spital nou.
La Arad faraonul Falcă de pe locul 4 încă încearcă să pună mâna pe contract
Păcat de copiii noștri care după absolvire cu siguranță vor părăsi comuna Arad.
Sa auzim de bine.
-
Cristi, din păcate daca nu se mișcă nimic așa va fi. Și după cum se vad lucrurile…nu se mișcă nimic, doar interese personale. E trist sa vezi că noi că cetățeni care am ales mai mult sau mai puțin oamenii politici din ziua de azi, nu valorăm nimic, iar ce ne dorim noi, nu interesează pe nimeni.
Potențial in Arad, acest lucru este o dorinta a arădenilor, firmele de imobiliare, cu certitudine nu își doresc acest lucru când oferta este mică și cererea mare! In Arad se construiește putin, prost și scump!Firmele de imobiliare ar trebui sa facă mai mult decât sa perceapă comisioane! Este mult de vorbit!
Profesionistii din imobiliare…dupa primul rand citit am lasat o balta.
Profesionistii din imobiliare😆😆😆😆
Poate samsarii din imobiliare…
Pretul real al imobiliarelor este 50-60% din pretul cerut,
Restul e poveste!!