ARAD. Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a anunțat riscuri de inundații pe râurile din mai multe județe. Potrivit avertizării de tip cod galben sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Tur (judeţul Satu Mare), Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lӑpuş (judeţul Maramureş), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega, Timiş, Bârzava, Caraş (judeţele: Timiş şi Caraş Severin).
Avertizarea este în vigoare de luni, de la ora 12.00, până marţi, la ora 12.00.
În aceste zone se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.
Trimite articolul
XDA TE UITI PE HARTA AI SA VEZI CA ESTE LAPUȘ NU LA PUȘ!