ARAD. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Arad și alte 17 județe din țară. Avertizarea este valabilă de joi, 13 iulie, de la ora 15:00 și până vineri, 14 iulie la ora 08:00.
“În intervalul menționat în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea nordică a Moldovei și local în Banat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Acestea se vor manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice și averse torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp)”, transmite ANM.
Trimite articolul
XDe unde le scoateți, afara e o caldura mai de grabă caniculă…..