Mirajul cumpărăturilor din occident a făcut ca Aradul să se transforme într-un adevărat tărâm al centrelor comerciale, super marketurilor şi magazinelor de tip discount. De la magazinele dedicate amenajărilor interioare şi exterioare, la cele strict alimentare sau de îmbrăcăminte, toate se pot găsi în jurul municipiului. Mai mult, dacă în urmă cu cinci ani centrele comerciale păreau doar un vis ce va duce la modernizarea Aradului, acum există trei centre comerciale, toate situate pe axa Nădlac – Arad.
Influenţa veniturilor
Dezvoltarea judeţelor din punct de vedere comercial a venit şi ca o consecinţă a veniturilor salariaţilor din respectivele zone, întrucât investiţiile dezvoltatorilor de centre comerciale trebuie susţinute prin puterea financiară a cumpărătorilor. Regula veniturilor se aplică în majoritatea judeţelor. Astfel că, numărul magazinelor este influenţat de salariul mediu din respectivul judeţ, ceea ce a făcut ca în Cluj, unde salariu mediu este de peste 1.500 de lei să existe 35 de astfel de magazine, în timp ce în Harghita unde se câştigă puţin peste 900 de lei, să figureze doar nouă investiţii în comerţ. Cu toate acestea există şi excepţii. Spre exemplu în Hunedoara, deşi venitul mediu, potrivit informaţiilor Institutului Naţional de Statistică, este doar 1.213 lei, există 35 de centre şi magazine, în timp ce în alte judeţe cu venitul mediu mai mare numărul investiţiilor în comerţ este mai mic.
Aradul, în top
Judeţul Arad ocupă locul 9 în topul judeţelor unde comerţul modern a reuşit să se impună. Cu un număr total de 21 de centre comerciale şi super marketuri, Aradul a depăşit alte judeţe precum Bihorul – 19 magazine, Alba – 15 magazine sau Sibiu – 17 magazine. Aradul pare, încă, să le mai facă cu ochiul dezvoltatorilor din domeniul comerţului, pentru perioada următoare fiind anunţate alte inaugurări de magazine moderne, iar, dacă planurile investitorilor vor fi puse în practic cel puţin încă două centre comerciale se vor „infiltra” pe piaţa arădeană.
Ilfovul, pe primul loc
Clasamentul privind numărul de comercianţi ai secolului XXI nu a oferit surprize în ceea ce priveşte clasarea de pe prima poziţie. După cum era de aşteptat Ilfovul deţine supremaţia. Cu un total de 173 de centre comerciale şi super magazine, zona Ilfov este un pol al comerţului, acaparând aproximativ o cincime din total unităţilor de la nivel naţional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!