La mai bine de o lună de la excluderea Aradului din competiţia pentru obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021, juriul a făcut publică motivarea deciziei.
„Ne însuşim punctul de vedere al experţilor europeni care au pus un diagnostic clar situaţiei culturii arădene, atât la nivel de relaţii interumane, management cultural, cât şi la nivelul potenţialului reprezentat de industriile creative şi de dezvoltarea activităţilor culturale în spaţii neconvenţionale. Ne bucură că proiectele legate de un cartier cultural în Cetate şi includerea malului Mureşului într-un circuit cultural internaţional, creşterea alocării bugetare pentru cultură au fost apreciate. De asemenea, a fost apreciată încurajarea voluntariatului şi actorilor culturali independenţi. Suntem conştienţi că profesionalizarea este prioritară într-un oraş care investeşte sume importante în cultură şi are ca obiectiv creşterea calităţii evenimentelor. (…) Le mulţumim încă o dată tuturor celor care s-au implicat în acest proiect generos şi au contribuit cu idei şi cu iniţiative concrete la dosarul de candidatură” – se arată într-un comunicat al Asociaţiei „Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021”.
Reprezentanţii asociaţiei anunţă că membrii fondatori au decis, „ca urmare a solicitării Asociaţiei «Timişoara, Capitală Culturală Europeană 2021», să susţină demersurile municipiului Timişoara în această competiţie”.
Aradul susţine, oficial, Timişoara să devină Capitală Culturală Europeană
Aradul susţine, oficial, Timişoara să devină Capitală Culturală Europeană
Reactualizat la:
Decizia a fost luată de membrii fondatori ai Asociaţiei „Arad, Capitală Europeană a Culturii 2021”, la solicitarea Asociaţiei „Timişoara, Capitală Culturală Europeană 2021”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON opinii
Echipa fanion a Aradului, UTA, a ajuns în „Cartea Recordurilor”. Din păcate, în sens negativ. Exclusiv din vina antrenorului Mircea Rednic. Cel care (cam) trăieşte din amintiri. Vremurile în care câştiga campionate sunt apuse, iar acel loc 7 ocupat cu UTA la finele sezonului trecut nu poate intra la categoria performanţă, chiar dacă „Strâmbu” nu scapă nici o ocazie să-l ridice în slăvi.
România
Românii de pretutindeni pot cumpăra, în premieră, titluri de stat TEZAUR prin Ghișeul.ro.
Local
Sistemul centralizat de încălzire este cea mai mare investiție din istoria comunei Seleuș. 60% dintre locuitori vor beneficia de energie termică ieftină imediat după finalizarea lucrărilor.
Local
ARAD. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad organizează o nouă ediție a unui eveniment tradițional, Bursa locurilor de muncă pentru femei, vineri, 7 martie 2025, începând cu orele 9:00, la sediul AJOFM, în cadrul Agenției locale Arad.
Local
Din primele informații, femeia ar fi căzut de la etajul nouă, în timp ce încerca să spele geamurile apartamentului. Ea nu a supraviețuit impactului.
Evenimente
ARAD. Cel mai important film italian de anul trecut, „Vermiglio, mireasa muntelui”/„Vermiglio” (regia Maura Delpero), aflat pe lista scurtă Oscar 2025, va fi proiectat la Cinematograful „Arta” din Arad.
Evenimente
Cea de a patra ediție a concursului de muzică bisericească și de bătut toaca se desfășoară între 3 martie și 3 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!