A fost un meci cu mulţi nervi, duminică, în „derbiul vestului” iar asta o demonstrează şi modul în care arată acum tribuna de pe arena Motorul. O imagine deloc onorantă pentru suporteri – pentru aceia dintre ei care au ales să distrugă tot ce au găsit în jur. Primăria Municipiului Arad a inventariat pagubele înregistrate pe Motorul, în urma meciului de fotbal dintre FC UTA Arad şi ACS ASU Politehnica Timișoara: 700 de scaune au fost vandalizate, 16 metri liniari de gard distrus, iar reţeaua de alimentare a tabelei de marcaj a fost şi ea avariată. Viceprimarul Călin Bibarţ îşi exprimă dezamăgirea faţă de lipsa de respect manifestată de o parte din concetăţeni faţă de investiţiile realizate din banii arădenilor.
„Vorbim despre un stadion în care numai anul trecut municipalitatea a investit aproape un milion de euro şi nu pot decât să-mi exprim dezamăgirea pentru modul în care unii dintre concetăţenii noştri înţeleg să-i respecte pe ceilalţi arădeni, care an de an, din taxele şi impozitele pe care le plătesc, investesc şi în stadioane şi în lumea sportului. Din păcate, unii înţeleg să se manifeste în acest fel. Nu sunt scaune uşor de rupt, probabil că au sărit cu picioarele pe ele. Din nefericire, nu este vorba numai de scaune, aşa cum putem observa parte din gard a fost rupt. De el era prinsă reţeaua care alimenta tabela de marcaj. Să sperăm totuşi că în timp vom încerca să fim mai civilizaţi, ne vom respecta mai mult unii pe alţii şi nu ne vom mai bate joc de munca altora când, de fapt, ar trebui să ne bucurăm de un eveniment sportiv”, a declarat viceprimarul Călin Bibarţ.
Potrivit municipalităţii, reparaţiile vor fi suportate (tot) din bugetul local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!