Cei cinci, printre care și un minor, toți din Arad, au fost prezentați de către DIICOT Arad în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă. Instanța, în speță Tribunalul Arad, a decis să nu dispună arestarea preventivă a celor cinci, ci să-i plaseze sub alte măsuri preventive. Astfel, în cazul a trei dintre ei s-a dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, iar pentru ceilalți doi – printre care și persoana minoră – dispunându-se măsura controlului judiciar. În urmă cu o săptămână, cei cinci tineri au fost aduși la DIICOT Arad pentru audieri, în urma a 14 percheziții domiciliare efectuate în județele Arad și Bihor, de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad. Descinderile vizau destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în traficul de droguri de risc și mare risc, cannabis, respectiv MDMA. Înainte de aceste percheziții, alți trei membri ai grupării au fost prinși de anchetatori. Cei trei au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. „În data de 25 septembrie, procurorii DIICOT – B.T. ARAD împreună cu ofiţeri de poiţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, au desfăşurat o acţiune având ca obiect destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de droguri de risc şi mare risc pe zona de vest a României. În cauză au fost efectuate un număr de 14 percheziţii domiciliare (șase pe raza judeţului Arad şi opt pe raza judeţului Bihor) fiind puse în aplicare un număr de cinci mandate de aducere faţă de membrii grupului infracţional organizat. Până în prezent, în dosar a fost indisponibilizată cantitatea de 1,5 kg droguri de mare risc (MDMA) şi 1 kg droguri de risc (cannabis), iar un număr de trei inculpaţi au fost deja arestaţi preventiv de către Tribunalul Arad. La operaţiune au participat structuri din cadrul B.C.C.O. TIMIŞOARA, B.C.C.O. ORADEA, S.A.S. ARAD, I.J.J. BIHOR, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale”, se arăta într-un comunicat DIICOT, remis în urmă cu o săptămână, cu ocazia celor 14 percheziții.
La Curte
În 2 octombrie, Curtea de Apel Timișoara va decide asupra contestației înaintată de toți membrii grupării cu privire la măsurile preventive luate de Tribunalul Arad împotriva lor.
Trimite articolul
XDoar cu pedepse de acest gen se poate încuraja traficul și consumul de droguri. Au ajuns copii de 10 ani la dezintoxicare, asta este realitatea tristă. Poate nu ar strica să luăm și noi modelul pedepselor din Malaezia pentru astfel de fapte, pentru că avem o legislație (drept e – legislație europeană – de tot rahatul) prin care se încurajează infracționalitatea de tot felul. Nu arest la domiciliu sau control judiciar că de astfel de pedepse nici în cur nu-i doare pe traficanți
Canabisul nu e drog …Treziti-va !
Lsd-ul si ciupercile halucinogene au beneficii medicale ..nu sunt droguri … Uitati-va la americani acum… cate beneficii gasesc in aceste substante…. Si lui “Ioan” comentatorul ii doresc legi nu din Malaezia ci din Koreea de nord…
Mai toxica e bautura si mai mult rau face…
Cocaina, Heroina si toate DROGURILE astea care iti dau dependenta FIZICA ar trebui interzise la maxim…
Daca stau sa ma gandesc pana si Cocaina are beneficii medicale si/sau farmaceutice…
Daca toata lumea ar fuma iarba n-ar mai fi batai in cluburi ..n-am mai fi atat de rai in trafic…etc..
Ma doare la patina ca nu va convine ce zic…
Ar trebui sa va deschideti ochii si sa nu mai vedeti aceste plante care cresc pe toata planeta ca un rau…
Ce-i care comentati aiurea sau aduceti injurii…respirati aeru degeaba…..si nu va-ti documentat de loc……
Nu sunt pro droguri….dar decat chimioterapie …mai bine un cui !
In Romania criminalii sint incurajati si nu pedepsiti !! Daca ai furat o piine intrii 2 ani la inchisoare ! Daca faci trafic cu droguri sau furi milioane sau miliarde ai max un arest la domiciliu !!
E super !!!!!!!!!! În aceste cazuri nu există pedepse ci măsuri ( care sunt de multe ori în avantajul traficanților ), Vreau și eu să intru într-o asemenea acfacere cu risc aproape zero. Contactați-mă , accept variente de colaborări și de asocieri !!!!!!
In baza carui fapt se aproba sau nu unele comentarii aici pe Aradon ?
Nesimititilor ce sunteti !!
Traficanții de droguri sunt bine mersi cei de țigări la fel, sunt mână în mână cu poliția română, nu mai există lege nu mai există nimic, trăim vremuri grele, cât mai puteți plecați… România țara nimănui, o țară fără viitor.