ARAD. În această dimineață, cei trei bărbați reținuți vineri pentru că au înjunghiat și tâlhărit un arădean în vârstă de 44 de ani, au fost prezentați magistraților Tribunalului Arad cu propunerea de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat și tâlhărie califcată.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a celor trei bărbați.
Reamintim că incidentul s-a petrecut vineri, la orele amiezii, pe strada Constantin Brâncuși, din cartierul Aurel Vlaicu. Victima a fost înjunghiată în zona inimii și deposedată de bani și telefonul mobil de trei indivizi, oameni ai străzii, care și-au găsit adăpost într-o clădire abandonată de pe strada mai sus menționată. La scurt timp cei trei bărbați, cu vârste între 28 si 41 de ani, din județele Sălaj și Arad, au fost identificați și conduși la audieri.
Victima a fost operată de urgență, iar momentan se află sub supraveghere medicală pe secția de Anestezie și terapie intensiva. Starea sa este stabilă.
Trimite articolul
XMultumim politia locala arad, politia municipala. Siguranta si incredere. Murim injunghiati de boschetari. Cat ii mai tinem pe astia in oras?? Ca nu ai loc sa stai pe o banca de ei,nu poti sa faci cumparaturi , nu poti sta la o terasa.
DEZAMAGITOARE pana la REVOLTATOARE este atitudinea autoritatilor care permit acestor boschetari (multi veniti din alte localitati) sa lancezeasca in acest oras-municipiu! RUSINEE!!!
Multumiri MAI si Primaria Arad pentru siguranta pe care o oferiti cetatenilor.
Pe zi ce trece imi vine tot mai mult sa plec din tara asta…
oare chiar nimeni nu face ordine in acest sens in Arad?
Nu am vazut politie locala pe asfalt de f f mult timp. nicimacar ziua dar mi te noaptea
Unde o fi?
Cred ca ar fi f bine daca s-ar desfiinta aceasta politie locala sa revina la statutul de gardieni publici si atat