aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
VIDEO. Arest preventiv pentru Laura Crișan și presupușii complici

VIDEO. Arest preventiv pentru Laura Crișan și presupușii complici

De Eugen Rogojan
la 13 November 2024 19:16 Reactualizat la: 13 November 2024 19:47
5 Comentarii

VIDEO. Arest preventiv pentru Laura Crișan și presupușii complici

Foto: Marian Ceaușescu
13 November 2024 19:16 Reactualizat la: 13 November 2024 19:47
Răsturnare în cazul Laurei Crișan și a celor doi bărbați care ar fi ajutat-o să își arunce în aer tatăl. După o amânare, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis plasarea celor trei în arest preventiv.
Scris de Eugen Rogojan - Răsturnare în cazul Laurei Crișan și a celor doi bărbați care ar fi ajutat-o să își arunce în aer tatăl. După o amânare, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis plasarea celor trei în arest preventiv.

Trimite articolul

X
Deși ar fi trebuit să ia o decizie privind arestarea preventivă a celor trei săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis amânarea soluției pentru ziua de miercuri, 13 noiembrie. Acum, Secția Penală a ÎCCJ a hotărât să admită contestația celor de la Parchetul General față de decizia Curții de Apel București, plasându-i astfel pe Laura Bîlcea (Crișan), Sebastian Bulbuc și Adrian Horodincă în arest preventiv .
Pe 23 octombrie 2024, Laura Crișan a fost ridicată de polițiști și dusă la București la audieri, alături de cei doi bărbați, fiind acuzată de procurorul de caz că a „coordonat” asasinatul cu bombă asupra tatălui ei, afaceristul arădean Ioan Crișan, din 2021. Pe 24 octombrie, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar a doua zi Curtea de Apel București a decis să respingă propunerea de arestare preventivă înaintată de Parchetul General. În motivarea de atunci a judecătorilor s-a arătat că propunerea a fost făcută de procuror pe baza unor „indicii”, nicidecum pe baza unor probe rezonabile că aceștia ar fi implicați în explozie. Se prea poate ca procurorii să fi adus probe noi, mai solide, care i-au convins pe magistrați că cei trei merită să fie cercetați în stare de arest.
De altfel, polițiștii transmit că au pus deja în aplicare mandatele de arestare: „La data de 13 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J Arad au pus în executare 3 mandate de arestare preventivă, emise de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe numele a 2 bărbați, de 36 și 39 de ani, respectiv pe numele unei femei, de 44 de ani. Cei în cauză urmează a fi introduși într-un arest al Poliției Române”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Pe 29 mai 2021, omul de afaceri Ioan Crişan a murit, după ce maşina în care se afla a explodat în parcarea unui supermarket din Arad. Principala pistă a anchetei se referă la un asasinat la comandă. Parchetul General susţine că atentatul a fost comandat de fiica milionarului şi pus în aplicare de cei doi complici ai femeii.
Conform anchetatorilor, cei doi complici au procurat, în mai 2021, un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă. Mecanismul a fost plasat în autoturismul lui Ioan Crişan şi detonat de la distanţă.
„În fapt, s-a reţinut în sarcina celor doi inculpaţi că, la data de 27 mai 2021, au procurat un mecanism care putea fi folosit ca detonator într-un dispozitiv exploziv improvizat, controlabil prin intermediul telefonului mobil, în care au încorporat ulterior încărcătura explozivă – procurată, deţinută, transportată şi folosită fără drept – şi l-au plasat în autoturismul victimei, iar la data de 29 mai 2021, ora 06,59, acţionând cu premeditare şi din interes material, l-au detonat de la distanţă în timp ce victima se deplasa la volanul autoturismului în parcarea magazinului Profi din cartierul Vlaicu din municipiul Arad”, a transmis Parchetul General într-un comunicat de presă.
Procurorii susţin că Laura Bîlcea ar fi pus la cale uciderea milionarului deoarece acesta intenţiona să-şi lase averea nepoţilor săi şi fostului soţ al femeii. Concret, spun anchetatorii, Ioan Crişan era nemulţumit de faptul că Laura Bîlcea, mamă a doi copii, nu desfăşura nicio activitate care să-i aducă venituri constante, deşi are calitatea de avocat. Preocupat de viitorul afacerilor sale, în contextul înaintării sale în vârstă, el nu se putea baza pe fiica sa în vederea preluării conducerii firmelor sale. În aceste condiţii, el şi-ar fi exprimat ideea de a-l contacta pe fostul său ginere, căruia să-i propună să preia treptat conducerea afacerilor, pentru a asigura viitorul nepoţilor săi, de care era foarte ataşat.
Procurorii consideră că această informaţie era de natură să-i producă Laurei Bîlcea un puternic sentiment de frustrare, în condiţiile în care relaţia cu fostul soţ se încheiase cu stări conflictuale. După decesul milionarului, Laura Bîlcea ar fi retras din contul bancar aparţinând defunctului aproximativ 100.000 de euro şi ar fi pus în vânzare trei imobile.
https://www.aradon.ro/wp-content/uploads/2024/11/1520042Crisan.mp4

Trimite articolul

X
Taguri:
Adrian Horodinca ,
Arad ,
arest preventiv ,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ,
Laura Crisan ,
presupușii complici ,
Sebastian Bulbuc
5 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Spinele iritativ says:
    November 13, 2024 at 9:29 pm

    De ce nu are catusele pe maini daca e arestata preventiv? Foarte neprofesionist.

    Reply
  2. Icu says:
    November 14, 2024 at 1:34 am

    După alegeri le dau drumul, țintă e alta

    Reply
  3. Adi says:
    November 14, 2024 at 2:30 am

    cine a mai auzis arest preventiv dupa 4 ani si ce probe noi au aparut brusc

    Reply
  4. sile says:
    November 14, 2024 at 6:22 am

    Li s-au creat toate conditiile ca sa poata fugi.

    Reply
  5. Sunt asasinate care nici nu a apărut in public ca acesta says:
    November 14, 2024 at 5:05 pm

    E un bine dar de mult acest precedent e in efectuarea multor clanuri care cauta prin case sau știu ce înseamnă acest alibiu

    Reply
  6. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Arădence la festivalul de modă de la Piteşti
    3
    Explozie în Rahova: Distrigaz, acuzată de distrugere din culpă. Nu a întreţinut în condiţii de siguranţă sistemul de distribuţie a gazelor
    4
    Sportivii CSŞ Gloria Arad, premiaţi
    5
    UTA nu s-a deblocat nici în Cupa României
    6
    Viceprim-ministrul Oana Gheorghiu a depus jurământul la Palatul Cotroceni
    7
    Cauți un teren cu utilități? Preț special: 32.550 €+TVA
    8
    Via Universitate – noul proiect urban din Arad, la doar 200 m de Universitatea „Vasile Goldiș”
    9
    Pledoarie pentru educaţie fizică şi sport
    10
    Antrepozitul Andrényi: lucrări „de conservare” transformate în șantier continuu

    ARADON Sport local

    Ultima competiţie a anului

    ARADON Sport local

    Alt turneu juvenil de amploare, la Chișineu Criș și Șimand
    Vor fi, din nou, straie de sărbătoare, datorită neobositului Daniel Cherecheși.

    ARADON Sport local

    A plecat dintre noi Iosif Halja
    1

    România

    Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
    Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.

    Mapamond

    Directorul morgii de la Harvard Medical School, condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de organe
    Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.

    ARADON Sport local

    Remarcaţi la Cupa de Sprint

    Local

    Ecograf din fonduri europene, la Oncologie
    Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect. 2

    Local

    800 de mii de euro pentru castelul de la Căpâlnaș
    O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.

    Local

    FOTO
    FOTO | Crăciunul pentru toți copiii, un eveniment caritabil de excepție
    Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.