În sfârşit, o veste bună care vizează aşa-zisul spital TBC, în fapt secţia TBC a Spitalului Judeţean Arad, ce funcţionează în clădirea de pe strada Episcopiei, clădire retrocedată Arhiepiscopiei Aradului. În urma unor discuţii purtate de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Arad cu cei ai Arhiepiscopiei, s-a decis ca cea din urmă să investească o sumă importantă în modernizarea clădirii în care sunt internaţi bolnavii de TBC. Anunţul a fost făcut de Adrian Ţolea, vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad. „Am avut o întâlnire cu Înaltpreasfinţia Sa, Arhiepiscopul de Arad, Timotei Seviciu, legată de secţia TBC care funcţionează într-o clădire care a fost retrocedată Arhiepiscopiei Aradului. În cei patru ani de când clădirea a fost retrocedată, Consiliul Judeţean a plătit o sumă totală de 777.000 de lei chirie către Arhiepiscopie. Am avut o discuţie constructivă cu Arhiepiscopul Aradului, iar Arhiepiscopia va începe lucrări pentru remedierea problemelor clădirii, pentru renovarea întregii clădiri”, a declarat Adrian Ţolea.
De ce a luat Biserica atitudine aşa târziu? Potrivit lui Ţolea, Arhiepiscopia a aşteptat ca imobilul respectiv să fie evacuat, urmând ca ulterior evacuării să demareze lucrări de renovare. „Ţinând cont că există posibilitatea să mutăm două secţii ale Maternului în clădirea nouă din Grădişte, s-ar putea ca secţia TBC să rămână în aceeaşi clădire de pe strada Episcopiei”, a spus Ţolea. Acesta spune că, potrivit discuţiilor avute cu reprezentanţii Arhiepiscopiei, este convins că Biserica va începe lucrările de reparaţii în perioada imediat următoare.
După cum am precizat deja Arhiepiscopia a anunţat că este dispusă să susţină financiar lucrarea. Teoretic, va fi investită suma de 777.000 de lei, sumă pe care Consiliul Judeţean a plătit-o în ultimii ani cu titlu de chirie. „Reprezentanţii Arhiepiscopiei au spus că suma respectivă a fost pusă deoparte, nu a fost cheltuită, şi că aceasta va fi investită în lucrările de renovare a clădirii în care funcţionează secţia TBC”, a mai anunţat Adrian Ţolea. Dar vestea bună este însoţită şi de una proastă: lucrările de renovare se vor desfăşura în condiţiile în care unitatea medicală va funcţiona. „Se vor căuta cele mai bune metode aşa încât renovarea să se facă pe părţi, pe nivele, în timp ce pacienţii sunt în acea clădire”, a mai declarat Ţolea. Totuşi, lucrările s-ar putea desfăşura în condiţii bune. Pentru că modernizări s-au făcut şi în Spitalul Judeţean Arad, sediul central de la Intim, tot în astfel de condiţii. Iar, în afară de un mic disconfort al pacienţilor, dar şi a cadrelor medicale, nu au existat alte probleme.
TBC-ul, în scandal
Secţia TBC a Spitalului Judeţean Arad a fost centrul unui scandal, după ce reprezentanţii Consiliului Judeţean au anunţat că vor să mute Maternul în clădirea din Grădişte, acolo unde a fost ridicat un spital nou care trebuia să deservească secţia TBC. Chiar şi ministrul Sănătăţii a venit în vizită şi a declarat, la momentul respectiv, că varianta mutării Maternului este una bună. Asta dacă specialiştii vor hotărî că imobilul din Grădişte poate fi adaptat. În prezent, se face un studiu în acest sens, studiu care ar urma să fie finalizat în perioada următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!