Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad a pus punct final proiectului „GET-SPO”, derulat în parteneriat cu AJOFM Braşov, AJOFM Bihor, Asociaţia „Tinerii Manageri” şi Media One. În cadrul conferinţei de închidere de vineri au fost prezentate scopul şi obiectivele proiectului, activităţile derulate, indicatorii realizaţi, modul de implementare, rezultatele obţinute şi acţiunile de sustenabilitate ce urmează să fie derulate în perioada următoare.
Cu ce s-a ales AJOFM Arad în urma implementării acestui proiect? Cu un nou sistem de arhivare ce dă posibilitatea creării, modificării şi identificării rapide a informaţiilor. „Noul sistem de arhivare optimizează controlul proceselor şi documentelor aferente, facilitează accesul la dosarul propriu al clienţilor Serviciului Public de Ocupare şi asigură eliminarea supraaglomerării ghişeelor SPO. Fiind vorba de un sistem de arhivare electronică, în timp se va ajunge la eliminarea documentelor fizice şi la reducerea considerabilă a costurilor organizaţionale, precum şi a altor activităţi consumatoare de timp” – susţine Marinel Henteş, director al AJOFM Arad.
Finanţare
Valoarea totală a proiectului „GET-SPO” este de 8,7 milioane de lei, majoritatea fondurilor (6,5 milioane de lei) fiind asigurate din Fondul social European prin POSDRU 2007-2013.
Citiți principiile noastre de moderare aici!