ARAD. Aradul are nevoie de un târg de cariere cu angajatori de top, un târg unde până și cei mai pretențioși potențiali angajați să găsească soluția ce li se potrivește. Echipa Jurnal arădean și aradon.ro a înțeles nevoile angajatorilor și a celor în căutarea unui loc de muncă și a venit cu o soluție: un târg de TOP pentru arădeni, Arad Job. Primele două ediții, desfășurate în iunie 2018 și martie 2019, au fost un real succes, astfel că în această toamnă, pe 2 și 3 octombrie, se va desfășura și cea de a treia ediție a evenimentului. Locația rămâne una selectă, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, iar programul târgului este: miercuri, 02 octombrie – 10,00-18,00; joi, 03 octombrie – 10,00-18,00.
Angajatorii de TOP ai Aradului sunt pregătiți cu sute de locuri de muncă pentru toate calificările, iar partenerul instituțional – Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad va fi gata să ofere consultanță și sfaturi celor aflați în căutarea unei slujbe. La fel ca în edițiile trecute, târgul va sparge tiparele unui eveniment clasic, iar arădenii vor avea posibilitatea nu doar să își depună un CV, dar și să vadă la modul concret cu ce se ocupă companiile angajatoare. Cei aproximativ 20 de angajatori vor veni cu prezentări interactive și cu materiale complete de prezentare, locurile de muncă disponibile fiind pentru toate nivelurile de pregătire.
Așadar, fie că ești în căutarea unui loc de muncă sau pur și simplu ești interesat de ofertele care există pe piață, nu trebuie să ratezi ediția a III-a a Târgului ArJob! Drumul tău spre SUCCES poate începe la ARJob!
Citiți principiile noastre de moderare aici!