Muzeul de Arta din Arad a fost, recent, gazda unui eveniment remarcabil pentru cultura arădeană: vernisajul expoziţiilor de artă plastică Bozidar Plazinic – frottage şi Miroslav Pavlovic – pictură. Despre demersul artistic al celor doi artişti din Serbia au vorbit dr. Onisim Colta (Arad) şi Dan Palade (Timişoara), membrii ai Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Expoziţia reuneşte atât lucrări de referinţă, cât şi lucrări inedite ale artiştilor sârbi. Alături de artistul Miroslav Pavlovic din Vârşeţ, a cărui opere din sfera constructivismului sau al minimalismului sunt cunoscute publicului arădean, în premieră la Arad expune şi Bozidar Plazinic. Opera sa prezintă lucrări realizate într-o tehnică rară, cea a frotajului, artistul fiind apreciat şi cunoscut atât în Serbia, cât şi în lumea artistică est-europeană.
Expoziţia poate fi vizitată până duminică, 5 iunie, a.c. Program: marţi – duminică, între orele 9-17 Curator: dr. Adrian Sandu – grafician, muzeograf la Complexul Muzeal Arad.
Aşadar puteţi profita de timpul liber din weekend pentru a vedea lucrările artiştilor sârbi, într-o expoziţie mai mult decât interesantă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!