ARAD. În această vară, câțiva artiști plastici arădeni au participat la tabere de creație peste hortare, două dintre acestea având loc în Ungaria.
„Lumini și sunet”
La prima – care s-a desfășurat, în perioada 1-13 iulie, la Chitihaz – au participat Maria Furnea, Mihai Takacs, Pavel Jurik, Aneta Filip și Liviu Leonte.
„Tabăra s-a ținut la castelul Almasi, o locație deosebită, într-un parc uriaș, care te scoate din atmosfera atelierului de acasă – ne-a declarat Mihai Takacs. Au participat pictori, graficieni, artiști smălțuitori, tema taberei fiind «Lumini și sunet»”. Evenimentul s-a încheiat cu o expoziție cuprinzând lucrările celor peste 30 de artiști participanți”.
„Poveste” la „Csuta”
La a doua tabără – care s-a desfășurat în orașul Bekes, în perioada 25 iulie – 2 august – au fost invitați Mihai Takacs și Pavel Jurik, dar, din motive obiective, a participat doar Jurik.
„Este o tabără internațională de creație, numită „Csuta”, care în acest an a ajuns la a 25-a ediție – ne-a spus Pavel Jurik. Tema acestei ediții a fost «Poveste» și artiștii trebuiau, cât de puțin, să se apropie de acest subiect. Eu, de exemplu, am făcut o căsuță, înconjurată de căpițe cu fân și capre, pe care am intitulat-o «Poveste din Ardeal». Ca de fiecare dată, tabăra s-a încheiat cu o expoziție, fiecare participant propunînd o singură lucrare, care a rămas organizatorilor”.
„La tabăra internațională de la Bekes au participat artiști din 28 de țări” (Pavel Jurik)
Citiți principiile noastre de moderare aici!