ARAD. Iubitorii de artă au posibilitatea să admire, în sălile „Clio” și „Ovidiu Maitec” ale Complexului Muzeal Arad, expoziţia „More Real than the Real” („Mai real decât realul”), organizată în cadrul proiectului CreArt. Sunt expuse peste 60 de lucrări semnate de 17 artiști din mai multe oraşe europene: Lidia Giusto (Genova), Elke Meisinger (Linz), Mark Sengsbratl (Linz), Ulrich Fohler (Linz), Rodrigo Malvar (Aveiro), Joao Pedro Trindade (Aveiro), Marit Roland (Kristiansand), Annalisa Macagnino (Lecce), Zygimantas Augustinas (Vilnius), Virgis Ruseckas (Kaunas), Ondrej Bachor (Pardubice), Radek Kalhous (Pardubice), German Sinova (Valladolid), Eduardo Hurtado (Valladolid), Veres Iomola (jud. Harghita), Marton Ildiko (jud. Harghita) şi arădeanul Adrian Sandu.
Azi, la amiază, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată la Muzeul de Artă – la care au participat, din partea gazdelor, Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad şi Ana Maria Dragoş, directorul Centrului Cultural Judeţean – Juan Gonzales-Posada, coordonatorul CreArt, a prezentat proiectul (Reţeaua oraşelor pentru creaţia artistică) şi obiectivele acestuia. „În această expoziţie marca «CreArt» avem 17 creatori din mai multe oraşe europene – a precizat Juan Gonzales. Ei vin din toate punctele cardinale ale Europei, au diferite forme de exprimare dar şi un numitor comun: fac parte din acest proiect. În cele două săli sunt opere foarte diferite dar există totuşi o coerenţă în ceea ce înseamnă expresivitatea, fie că e vorba de pictură, sculptură, grafică, artă fotografică”. După ce i-a prezentat pe cei şase expozanţi prezenţi la conferinţa de presă, el a vorbit despre vizita făcută (n.n. dimineaţă) la Facultatea de Design a UAV şi dialogul cu studenţii „viitorii creatori de artă”.
Curatorul expoziţiei, Anna Lovecchio, a sublinia că vizitând expoziţia „este foarte greu să ştii de unde provin autorii; asta înseamnă că deja se poate vorbi de o cultură şi o identitate europeană”
Vernisaj
În această seară, la ora 18, va avea loc, la sala Ovidiu Maitec, vernisajul expoziţiei „More Real than the Real”, pe care publicul arădean o poate vizita (în locaţiile amintite) până în 5 ianuarie 2014.
Citiți principiile noastre de moderare aici!