Unui număr de 13 artiști din România, Moldova, Austria și Germania, li s-a oferit, în perioada 1-10 iulie, Faleza Mureșului din Arad ca loc de „joacă”. Despre ce e vorba mai exact? Despre „Simpozionul internațional de land art/instalații sit specific”, un eveniment susţinut de Centrul Municipal de Cultură Arad și care îi are ca parteneri pe Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) Arad și Facultatea de Arte UVT. Între 1-10 iulie, artiștii şi-au creat efectiv lucrările, la atelierele Pădurice și pe Faleza Mureșului, iar din 11 iulie şi până la sfârșitul lunii, arădenii le pot vedea instalate pe malul râului Mureș. Şi deja operele de artă i-au vrăjit pe arădeni, care au rămas minute bune în faţa fiecărei lucrări pentru a o admira şi a citi dincolo de ea.
Vernisajul Land Art Arad 2016 a avut loc duminică, de la ora 20.00, în absenţa a două lucrări care au fost furate, din păcate, în noaptea de 9 pe 10 iulie şi care vor fi refăcute de artişti în această perioadă.
Artiştii care expun
Participanții la Arad Land Art 2016 sunt: din Timișoara – Ligia Seculici și Rareș Moldovan, din Arad – Diana Bota-Lucaci, Cosmin Moldovan, Camil Păcurar, Delia Brăndușescu Rubel, Anamaria Șerban, din Sfântu Gheorge – Eszter Peter, din Bucureşti – Miruna Moraru, din Lienz (Austria) – Emanuela Zapototchi-Cadariu şi din Oschersleben (Germania) – Michael Wieczorek. Au poposit la Arad pentru a da viaţă falezei Mureşului pictori, sculptori, arhitecți, reprezentanți ai artelor textile, dar şi scriitori, din acest domeniu fiind invitaţi în municipiu Alexandru Vakulovski și Moni Stănilă. Curatorul acestui proiect este arădeanca Anamaria Șerban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!