Sala Clio a Complexului Muzeal Arad găzduieşte timp de 10 zile o nouă expoziţie a profesorului arădean Karl Robert Perko. Vernisajul expoziţiei „Viaţa ca o mare” a avut loc, miercuri, în prezenţa unui numeros public, dornic de se reîntâlni şi anul acesta cu opera pictorului Karl Robert Perko. Evenimentul, deschis de criticul de artă Oana Ţugulea, prezintă arădenilor lucrări cu temă marina, picturi şi grafică, lucrări ce surprind esenţa artei domniei-sale.
După 47 de ani de peregrinări, în vara anului trecut, pictorul de origine arădeană s-a reîntors în oraşul natal, aducând iubitorilor de cultură două expoziţii personale: „Itinerarii plastice” (2011) şi „Viaţa ca o mare” (2012).
Activitatea plastică a profesorului Karl Robert Perko este foarte bogată, fiind membru al artiştilor plastici din Europa şi din Rheinland-Pfalz. A publicat nouă cărţi de specialitate în limba germană şi a participat la peste 40 de expoziţii internaţionale în întreaga lume, în ţări precum: Franţa, Anglia, Spania, Italia, Grecia, Germania, Amsterdam, Los Angeles, Bruxelles. În România a organizat expoziţii la Iaşi, Constanţa, Arad (2011) şi Mangalia, oraşul unde a locuieşte după revenirea în ţară din Germania. Este laureat pentru întreaga sa pictură, distins cu Placheta de Aur „Calatis” la Concursul de Pictură Marină „Dimitrie Ştiubei” în anii 2009, 2010.
Portretul artistului
Valeriu Ciucă, în „Dicţionar ilustrat de artă modernă. 1800-2010”, îl prezintă astfel: „Personaj descins din universul interbelic şi din tipologia Maurice Chevalier, pictorul Robert Perko se face imediat remarcat. Irezistibil şi cosmopolit, în planul artei se dovedeşte ataşat compoziţiilor marine în maniera lui Dimitrie Ştiubei cărora le adaugă propriile trăiri de fost marinar.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!