ARAD. Festivalul „Aşa-i jocul pe la noi”, organizat de Palatul Copiilor Arad, va debuta duminică, 19 mai, ora 9, pe platoul din faţa Primăriei Arad cu o horă a prieteniei la care vor participa toate formaţiile concurente, urmată de parada portului popular. Competiţia propriu-zisă va începe, în aceaşi zi, la ora 10, la sala Casei de Cultura a Sindicatelor Arad, zona Padurice. Ansamblul Folcloric „Zărandul”, coord. de prof. Vasile Peri şi Orchestra de muzică populară „Doina Aradului”, coord. de prof. Constantin Curea, de la Palatul Copiilor Arad, se vor întrece în măiestrie populară atât cu formaţii din Arad, Bihor, Braşov, Dolj, Gorj, Iaşi, Maramureş, Olt, Satu Mare, Sălaj şi Timişoara, cât şi din străinătate, respectiv Bulgaria, Macedonia, Serbia şi Ucraina. Elevii de la Palat se pregătesc de la începutul anului pentru Festival: „ Am muncit foarte mult alături de copii pentru acest concurs. Din fericire am fost sprijinit de părinţi, care au înţeles importanţa unui concurs de o asemenea anvergură. Sperăm ca eforturile noastre să fie încununate de multe premii”, a spus Vasile Peri, coordonatorul proiectului.
Parteneri
Printre susţinătorii competiţiei se numără Centrul Cultural Judeţean Arad şi Casa de Cultură a Sindicatelor, care s-au implicat în acest proiect din dorinţa de a cultiva dragostea pentru creaţia populară, de a descoperi şi promova autentice talente interpretative.
Manuela Codrean
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!