Nici parc, nici parcare. Ci cinematograf în aer liber. Acesta pare a fi destinul, ce-i drept, scurt, al Parcului Eminescu. Prima seară a seriei de proiecții de film în aer liber de aici s-a dovedit a fi un real succes, în condiţiile în care, potrivit organizatorilor, peste 1.500 de arădeni au venit să vizioneze filmul „Teoria întregului”, în regia lui James Marsh, film distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor, două Globuri de aur, două premii Bafta.
„Publicul a fost foarte variat, de la adolescenți, tineri, familii și vârstnici, inițiativa Centrului Municipal de Cultură Arad și a Asociației Culturale Metropolis fiind apreciată, mulți exprimându-și dorința de a repeta astfel de evenimente în orașul nostru”, se arată în comunicatul remis de organizatori. Iar imaginile spun acelaşi lucru.
Proiecțiile de film în aer liber vor continua până duminică, 12 iulie, de la ora 21:30, vor fi proiectate filme de autor, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 m², și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.
Joi, 9 iulie, de la ora 21.30 va fi proiectat filmul „Bătrânul de 100 de ani care a ieşit pe fereastră şi a dispărut”, în regia lui Felix Herngren, nominalizat la Audience Award la European Film Awards, cel mai apreciat și vândut blockbuster suedez din ultimii ani.
Despre bătrân
Despre ce este vorba în filmul de joi? „Neaşteptata poveste a unui bărbat în vârstă de 100 de ani care decide că nu-i prea târziu s-o ia de la capăt. Mulţi ar crede că îl aşteaptă aventura vieţii, dar această călătorie nu este prima pentru Allan Karlsson: se împlineşte un secol de când provoacă prăpăd în lume, iar acum e gata să se dezlănţuie din nou”. Ca la toate proiecţiile din Parcul Eminescu, accesul va fi liber.
Trailer-ul filmului poate fi vizionat aici:
Citiți principiile noastre de moderare aici!