ARAD. Situații dintre cele mai diverse, de ordine publică, activități comerciale sau evidență a persoanelor toate au ajuns la urechile polițiștilor locali arădeni. Și chiar dacă unele situații au fost neconfirmate, au rămas totuși 8.590 de situații cât se poate de reale în care au intervenit polițiștii locali.
„În anul 2021, arădenii au apelat mai mult decât oricând la echipele de control și patrulele poliției locale, sesizând telefonic ori în scris aspecte ce țin de ordinea și liniștea publică, circulație rutieră și parcări, protecția mediului, desfășurarea activităților comerciale și evidența persoanelor (aceasta fiind și ierarhia numerică, pe domenii de responsabilitate, a aspectelor transmise de cetățeni). În afara miilor de solicitări de date și sesizări neconfirmate, 8590 de situații reale diferite au fost semnalate în 2021, dintre care 5.704 telefonic, iar restul de 2.886 în scris (pe hârtie, e-mail, My Arad etc.)”, a explicat Adrian Toma, directorul DGPL Arad într-un raport pe anul 2021.
Ordinea publică pe primul loc
Acesta a mai precizat și că față de 2020 „se înregistrează o creștere de 42% a numărului de sesizări, în cadrul unui trend continuu, concretizat deja de câțiva ani”. Ce au sesizat mai concret arădenii? Potrivit raportului DGPL, sesizările privind problemele de ordine publică și circulație constituie peste 75% din total (94% din cele telefonice și 62% din cele scrise). De asemenea, directorul Toma a mai specificat și să „disponibilitatea cetățenilor de a sesiza diferite probleme depinde de modul în care sunt diseminate în spațiul public informații referitor la atribuțiile și acțiunile efective ale poliției locale, în fiecare domeniu”. În acest sens, exemplul dat a fost cel al Biroului de Protecție a Mediului care a primit în acest an peste o cincime din sesizările scrise, deși are doar 5% din efectivul DGPL, iar în urmă cu doi ani acumula 1% din activitatea curentă a direcției.
Alte câteva sute de sesizări au fost transmise Serviciului Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, aici existând o stabilizare a numărului de sesizări, fiind „un domeniu în care poliția locală și-a manifestat aportul sistematic, timp de mai mulți ani”.
Sesizări cu fotografii
„Mulți arădeni simt nevoia de a transmite poliției locale și administrației date complete, cu imagini și date factuale actualizate ale spețelor semnalate (aspect concretizat într-o creștere semnificativă a fotografiilor în format fizic și digital atașate sesizărilor). Pentru a veni în întâmpinarea acestora, primăria are în vedere operaționalizarea, în viitor, a unui sistem de transmitere a sesizărilor de pe telefonul mobil, cu posibilitatea atașării de fișiere multimedia, direct echipajelor din teren ce au atribuții în domeniul semnalat și fără necesitatea autentificării petentului decât inițial, la înscrierea pe platformă”, a mai explicat Adrian Toma.
Colaborare internă
Primăria Municipiului Arad și Direcţia Generală a Poliţiei Locale au operaționalizat în acest an o primă variantă, internă și relativ simplă, de transmitere rapidă a solicitărilor și sesizărilor provenite din cadrul administrației și structurilor partenere. Prin intermediul acesteia, au fost soluționate, în timp real, peste 500 de solicitări de intervenție a echipajelor cu atribuții de ordine publică, circulație și protecția mediului.
Trimite articolul
XVrajeala sekurista! Astia trebuie desfiintati rapid…
multumim din inima.
asaltul pacalicilor!!
trebuie desfiintati acesti taietori de frunze la caini!
condusi de un pseudosecuristoid falkist!!
Am sunat și eu după paznicii ăștia de afișe electorale am așteptat 2 ore și nu au venit vai de capul lor și de zilele noastre pe ce se cheltuie banii publici
mai bine ramaneau gardieni publici asa cu era inainte
cine a venit cu ideea de a fi numiti politisti locali ( si mai ales subordonati direct primarului) a gresit
de ce se face asa un interogatoriu la telefon cand vrea cineva sa faca o sesizare? ( date personale domiciliu etc etc) ?
De ce in Germania nu se cer asemenea date si vine politia in 3-4 minute? ha?
Sigur pot fi si glume proaste ( la noi) dar asta e riscul meseriei domnilor de la LOCALA
Asta e un motiv pt care multa lume nu recurge la asemenea sesizari sa fie clar !
Cu mai mul timp in urma am atentionat personal un echipaj de la locala ca intr-o zona ultracentrala la 8-9 m langa noi era parcat un autoturism perpendicular pe trotuar ocupand trotuarul de la casa pana pe carosabil. timp in care o femeie cu carucior cobora pe carosabil sa poata trece de masina in cauza Raspunsul a fost sa sesizez dispeceratul si acesta o sa dispuna…….
Le-am aratat masina cu mana ( era la cativa pasi de noi) zicand sa se autosesizeze dansii . nu am avut succes !
Am plecat fara sa mai sesizez dispeceratul De atunci m-am ”lecuit” pe veci de sesizari…!