Premieră absolută: lucrări de drumuri
care avansează văzând cu ochii,
în Arad! În ciuda disconfortului creat
în trafic, este un fapt nemaiîntâlnit
până acum, de pe urma căruia Aradul are
de câştigat: Ministerul ne asfaltează
în timp record, în nici două
săptămâni, pe banii statului, trei
dintre cele mai importante artere din oraş: strada
Petru Rareş (cartierul Grădişte), Calea
Iuliu Maniu (între Podgoria şi
Polivalentă) şi Calea Radnei (cartierul
Micălaca).
Întârzieri
Potrivit programului iniţial, lucrările pe
strada Petru Rareş trebuiau finalizate
până luni, pe Iuliu Maniu (între
Podgoria şi sala Polivalentă) lucrările
trebuiau finalizate marţi, iar pe Calea Radnei –
vineri. De vină pentru întârzieri
este, susţin oficialii, ploaia.
„Programul de lucrări a fost stabilit
în condiţii de vreme normale. Dacă
ploile continuă, s-ar putea înregistra unele
întârzieri. Ritmul alert în care se
execută asfaltarea se datorează şi
faptului că societatea contractantă a
lucrării are o staţie de asfalt cu o
capacitate extrem de mare. Este de patru ori mai mare
decât staţia de asfalt a ICIM, care nu este
o staţie foarte mică. De exemplu, cea a ICIM
produce 120 de tone de asfalt, în timp ce aceasta
produce 600 de tone”, susţine Corina
Drăghici, purtător de cuvânt
Primăria Arad.
Disconfortul nu va dura extrem de mult, susţin
oficialii, potrivit programului, lucrările
trebuind să se finalizeze sâmbătă.
Pe ploaie torenţială
Haosul domneşte în trafic pe Calea Iuliu
Maniu. Zeci de angajaţi ai Fininvest, ICIM
şi ai contractorului Companiei Naţionale de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
lucrează cot la cot, sub trafic. Pe de o parte,
bordurile nu au fost încă înlocuite
complet, fapt care intră în sarcina
municipalităţii, aici intervenindu-se pe
viteză. Echipele de muncitori au făcut
lucrări chiar şi pe ploaie
torenţială. Pe Iuliu Maniu, până
ieri, s-a reuşit decaparea doar pe benzile care nu
au fost ocupate de maşinile parcate,
însă lucrarea avansează
văzând cu ochii.
Lucrările aflate în cel mai avansat stadiu
sunt cele de pe strada Petru Rareş. S-a făcut
decapajul în totalitate şi s-a finalizat
asfaltarea pe două benzi, cele spre ieşirea
din oraş. Ieri, a început şi asfaltarea
pe benzile din sensul opus.
Şoferi indiferenţi
Interdicţia de a staţiona pe una dintre cele
trei străzi, pentru a se facilita execuţia
lucrărilor de asfaltare, impusă de
Primărie de la finele săptămânii
trecute, nu a fost luată în seamă de
şoferi. Maşinile parcate, care ocupă
prima bandă a străzilor menţionate,
ridică mari probleme constructorului.
Interdicţia va dura, însă, cu
atât mai mult cu cât, din cauza piedicilor
de a interveni, constructorul va finaliza lucrarea cu
întârziere.
S.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!