ARAD. Au fost făcuţi paşi importanţi pentru modernizarea „Drumului Regelui”, care leagă zona Săvârşinului, din judeţul Arad, de zona Vaţa de Jos, din judeţul Hunedoara. Răzvan Cadar, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, a participat, în ultima perioadă, la mai multe întâlniri care au vizat identificarea unei surse de finanţare pentru asfaltarea acestui drum pietruit. Întâlnirile au avut loc fie la graniţa celor două judeţe, fie în comunele Petriş şi Vaţa de Jos, iar ultima a fost găzduită chiar de Prefectura Hunedoara.
„Am profitat de prezenţa directorului ADR Vest la această ultimă întâlnire şi, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, am căutat o soluţie pentru identificarea unei finanţări europene în ceea ce priveşte <Drumul Regelui>. Într-un final, am decis încheierea unui parteneriat între cele două Consilii Judeţene, iar modernizarea acestui drum va fi inclus pe primul loc în lista de rezerve a colegilor noştri din Hunedoara”, a declarat Cadar.
Sorin Maxim, directorul ADR Vest, organismul care implementează proiectele cu finanţare europeană pe POR 2021-2027, a confirmat faptul că acest parteneriat ar putea fi soluţia pentru accesarea fondurilor nerambursabile pentru modernizarea „Drumului Regelui”.
În ceea ce priveşte lungimea care ar urma să beneficieze de modernizare totală, aceasta este de aproximativ 17 kilometri, între satul Obârşia, comuna Petriş, din judeţul Arad, şi satul Căzăneşti, comuna Vaţa de Jos, din judeţul Hunedoara.
Bani pentru studii
În urma întâlnirii care a avut loc joi, Răzvan Cadar a anunţat că CJA va aloca deja fondurile necesare pentru întocmirea documentaţiilor tehnice necesare pentru acest drum.
„Vom aloca bani pentru DALI şi proiect tehnic, urmând ca în luna noiembrie Consiliul Judeţean Arad să scoată la licitaţie întocmirea documentaţiilor. Cel mai probabil, realizarea proiectului tehnic ar putea dura până la 120 de zile, ţinând cont de faptul că vorbim despre un drum care va trece printr-o zonă înaltă, unde întocmirea studiilor este mai complexă”, a spus vicepreşedintele CJA.
În ceea ce priveşte obţinerea de fonduri europene, există două variante. Prima dintre ele se referă la economiile care vor fi făcute la celelalte proiecte de infrastructură rutieră din zona de vest, urmând ca banii economisiţi să fie direcţionaţi spre „Drumul Regelui”. Cea de a doua variantă se referă la o supracontractare pentru modernizările de drumuri din zona de vest, care să fie asumată de ADR Vest, în ideea că fondurile vor fi suplimentate.
Zonă turistică
Pe lângă zona care este absolut superbă, „Drumul Regelui” ar urma să lege o serie de obiective turistice importante.
„Avem Castelul Regal de la Săvârşin, avem bisericile de lemn din satele aflate la graniţa cu Hunedoara. Mai departe, ar fi staţiunea balneară Vaţa de Jos şi chiar şi casa în care a crescut Arsenie Boca, aflată pe un deal din comuna hunedoreană. Sunt convins că, dacă <Drumul Regelui> va fi modernizat, în câţiva ani vom avea trasee turistice bine definite, care vor atrage foarte mulţi vizitatori”, a mai spus Răzvan Cadar.
Despre drum
„Drumul Regelui” porneşte din Săvârşin, judeţul Arad, şi continuă până în Vaţa de Jos, în Hunedoara, legând Valea Mureşului de Valea Crişurilor. Construit în perioada postbelică din ordinul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, „Drumul Regelui” a fost inițial pavat în întregime cu piatră cubică. Deși terasamentul original s-a distrus odată cu trecerea timpului, pe anumite porțiuni, în satul Obârșia și pe creasta Zărandului, încă se regăsesc „vestigii” ale zilelor sale de glorie. Pe vremuri, drumul era modernizat din ordinul Regelui Mihai.
Trimite articolul
XO strălucită inițiativă. Drumul e forestier și e cumplit de greu de parcurs. Ar fi mare păcat să nu fie investit în acest drum și să nu fie dat spre folosință.
Daca o sa-si dea consimtamantul regia padurilor,alfel ramane ca si cel de la Moneasa
Cred ca a fost construit in perioada interbelica……postbelic,adica pana in ’47 nu avea cum……
Voi va ti tampit ??? adica exista drumuri care leaga localitati importate si nu sunt modernizate , si voi cereti bani pentru ca aceste capuse sa isi poata cara lemnele ce le taie pe un drum modernizat ??? vai de ea tara ! se lupta sa asigure conditii acestor lipitori , iar omul de rand moare de foame
-
Tare adevarat ce spui/spuneti, pe linga ciupeala la greu-pt ‘compleXitatea..’, urmata de ‘trafic’ greu..-la greu-momentan doar cu Dube^pina la Obirsia-sa nu se ‘vada’cai busteanu la lontru , ar deveni ,din rustic-~colt de ‘rai’, in POLUARE/TRAFIC LA GREU SI drumul LOTRILOOOOR. faceti altele, de ex.prietuiti PROFESIONAL, urcarea pina la cota zzzeroo