Reabilitarea infrastructurii taie din şi aşa puţinele locuri de parcare din oraş. Zona centrală, unde criza parcărilor se face simţită ca nicăieri altundeva a fost afectată acum de modernizarea impusă de proiectul BERD şi de schimbarea sensurile de circulaţie. În loc ca executivul să identifice alte locuri de parcare pentru vehicule, din peisaj au dispărut, dintr-o singură zonă, peste 10 locuri de parcare.
Primăria a decis să interzică parcarea pe Bulevardul Revoluţiei în faţa Galeriei de Artă „Delta”, dar şi mai încolo, în faţa Hotelului Ardealul, lăsând fără loc de parcare şi fără drept de staţionare pe clienţii acestor două obiective. În zonă nu a fost creat nici un alt loc de parcare. De parcă supărarea nu ar fi fost destul de mare doar prin această decizie, pe perioada sărbătorilor de iarnă, Municipalitatea a închis una dintre străzile ce conturează Piaţa Avram Iancu pentru a instala acolo caruseluri şi alte „maşinării”pentru copii, eliminând astfel alte zeci de locuri de parcare.
Fără staţionare
Dacă situaţia din Avram Iancu e temporară, cea prezentată anterior pare definitivă. „A fost nevoie de fluidizarea traficului şi de crearea unei noi benzi de circulaţie” şi-a justificat primăria, prin vocea Corinei Drăghici, decizia de interzicere a parcării în faţa celor două obiective arădene. Problema nu este însă atât de simplă: semnul de circulaţie montat în faţa acestor obiective interzice şi staţionarea, fără a se ţine cont de activităţile instituţiilor din vecinătate.
Fără soluţii
Variantele de parcare pe străzi învecinate, oferite verbal de primărie, sunt viabile şi ele pe jumătate în condiţiile în care locurile de parcare ar fi libere, însă acest faptul e rareori o realitate. Până una alta, pe străzile din centru e aproape imposibil de parcat.
A.B.
Trimite articolul
XAsculta cele mai frumoase Colinde de Craciun pe
http://www.worldofseth.com/my_music/colinde.php
acolo in fata la Delta ii de 10 ori mai frumos asa , fara tigania aia ce era acolo, se vede si tetrul frumos de pe trotuar
Stiu ca e nevoie de locuri de parcare, caci si eu sunt sofer. Dar trebuie sa recunoastem ca arata mai bine asa. Oricum problema locurilor de parcare din zona se va rezolva cu parcarea subterana de sub Pta Avram Iancu.
Orasul nostru trebuie sa aiba un aer occidental, nu sa devina o imensa parcare!
foarte bine ca nu se mai poate parca in fatza la hotel ardealul.era un comar cand dorea sa iasa cineva din parcare si bloca o banda de circulatie.acum atraficul este mult mai fluent…dar tot se gaseste un cocalar care csa opreasca si sa puna avariile ca si cum i-ar fi cazut relantiul in baia de ulei….sarbatori ferocite tuturor
Asta e articol platit de smecherii de la Ardealul,pentru ca nu mai au unde sa isi parcheze masina.Sa fim seriosi,acuma si pentru 10 locuri de parcare se scrie articol?Toata lumea e de acord ca arata mult mai bine asa,acolo era o adevarata tiganie.Plus ca multi isi parcau acolo masina cu avariile puse,de nu mai aveai pe unde sa treci
Arata mult mai bine asa ,si se circula mai usor.Iar clientii de la ruleta de la cazino pot sa circule si ei 20 de metri si sa parcheze mai incolo
datorita celor ce parcau acolo unii chiar in plina intersectie vizibilitatea celui ce iesea in bulevard era total estompata. nu mai vorbesc ca unii parcau si pe trotuar ca sa nu mearga pe jos 30-40 m . politia ar trebui sa ia masuri si impotriva celor ce parcheaza in acea zona, la intersectia blaga cu revolutiei chiar pe zebra. ( unii nesimtiti ca altfel nu pot fi catalogati) aceeasi situatie e si in spatele teatrului la intersectia balcescu cu a iancu si tot acolo parcarile unor taximetristi care desi au doar 10 locuri stau cate 30 – 40 pe cate 2 randuri pana pe mijlocul drumului pt ca asa “vrea muschii lor” pana cand domnilor politisti???
Cand in sfarsit s-a facut ceva util in descongestionarea circulatiei se gaseste cate un penibil care ne plange de mila ca s-au desfintat cateva locuri de parcare unde se parca anapoda si in dorul Lelii !
Alo domnu, sau doamna A.B. daca taceai filozof ramaneai !
A.B. ai cautat mult acest subiect senzational????Esti praf!!!Foare bine ca s-au desfintat locurile de parcare in favoarea fluidizarii traficului.Hai sa fim seriosi 10 locuri eru VITALE??!!!, penibil stimate/a A.B
pozele vorbesc de la sine………se poate vedea clar cat de lejer e traficul acum…odata cu desfiintarea locurilor de parcare……plus ca zona arata foarte bine acum….asadar…articolul, de fapt subiectul e irelevant…….dar probabil…cum spunea-ti mai jos……vreun frustrat care nu mai are loc de parcare cu ,,avariile puse s-a gandit sa mai dezvolte un subiect……
unii puturosi nu vor sa mearga pe jos nici 20 m si isi posteaza” masina in usa magazinului sau pe trecere de pietoni ca asa vor ei. puturosii. sa fie amendati pana le iese “parcarea” pe nas..
E clar ca e mai bine asa decat strangularea circulatiei in acel loc pentru cateva locuri de parcare.Chear ma gandeam,inainte sa se fi facut aceasta lucrare, la faptul ca acolo ar trebui interzisa parcarea la cat de aproape teatrul de cladirea de vis a vis.De unde nemultumirea asta din articol?
eu unul circul in zona si e foarte bine ca nu se mai poate parca pe locurile mentionate !! FOARTE BINE !!!!
in ziua de 23 decembrie in oras,oprea si parca toata lumea cind si unde vroia, cind si cum il ducea capul… o cucoana , ca deh, avea masina “tare” si mare (nu mai mare decit prostia din capul ei), mi-a facut semn sa ma dau la oparte de pe trecerea de pietoni, ca nu are unde parca…. dupa ce am refuzat si am fost bine injurat, cucoana tot parcarse pe mijlocul trecerii pentru pietoni, EXACT PE MIJLOC…. fara nici cea mica remuscare…
intreb si eu,: POLITIA a fost in concediu, sau pur si simplu nu a avut NICI azi chef de lucru????
daca s-ar interzice parcarea si in fata la fosta agentie CFR de la colt Unirii pana la trecerea de pietoni statia de tramvai ar fi iara mai bine
e super asa cu parcarea din fata la Ardealu mai e de lucru si pe Eminescu unde parcheaza toti f……..
arata super , bine ca ia cam inghesuit pe bisnitarii aia maronii si nu mai au asa de mulr loc sa strige…..euro , forinti..
bravo Falca
da e bine asa dar cu taxiurile si masinile parcate alandala in mijlocul drumului in statia de taxi din piata a iancu ce faceti? astia parcheaza zeci de ei pana in mijlocul drumului si chiar in fata portii oamenilor ( a iancu 3 de ex.) de nu poti sa intri si sa iesi din curte cu masina. ba mai pun masinile si pe trecerea de pietoni de la farmacia de pe colt. aici nu se poate face nimic.? asteptam si aici masuri de disciplinizare a unor nesimtiti.
Aradon cauta nod in papura primarului si partidului sau…
nu trebuie sa caute ca are destule . prea putin il intereseaza sistematizarea circulatiei rutiere si fluidizarea ei. ( sa u poate numai in anumite “zone”)