Atenţie, şoferi! Dacă circulaţi pe DN 7, pe direcţia Arad-Nădlac, între Pecica şi Nădlac au fost începute lucrări ample de reparaţii ale şoselei. Drumarii au frezat porţiuni mari de şosea, pe toată lăţimea părţii carosabile, şi vor înlocui asfaltul vechi cu altul nou. Spre deosebire de veşnicele cârpeli ale gropilor, aceste lucrări sunt mult mai ample şi, sperăm, mai de durată. Despre ce şi cum se lucrează ne-a informat Alina Sabou, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, care are în întreţinere şi drumurile naţionale din Arad: „pe DN 7, între Arad și Nădlac, continuă lucrările de întreținere periodică între Pecica și Nădlac, pe o porțiune de patru kilometri. Antreprenorul execută reparații la stratul suport și, dacă vor permite condițiile meteo, de luni se va începe așternerea asfaltului, după care se va face execuția marcajelor. Vor urma lucrări de întreținere periodică similare pe DN 7, sectorul Arad – Pecica, în apropiere de Pecica. Aceste două lucrări se estimează că vor fi finalizate la mijlocul lunii august, în funcție de condițiile meteo”. Intervenţia celor de la drumuri este binevenită, mai ales că între Pecica şi Nădlac, pe multe porţiuni de drum, au fost instituite restricţii de viteză de 50 sau 60 de kilometri la oră din cauza denivelărilor apărute ca urmare a plombărilor repetate. Se pare că, odată cu aceste intervenţii, şoferii vor scăpa şi de restricţiile de viteză.
Urmează în Hunedoara
După cum ne-au anunţat cei de la DRDP, lucrările de pe DN 7, pe raza judeţului Arad, ar urma să fie gata până în luna august. După aceea, echipele de muncitori vor fi relocate în partea cealaltă a judeţului nostru, la limită cu judeţul Hunedoara. „Pe DN 7, următoarea programare pentru lucrări de întreținere este la limita cu județul Hunedoara, la Zam”, ne-a mai spus Alina Sabou.
Citiți principiile noastre de moderare aici!