Daunele materiale cauzate de vijelia ce a lovit județul Arad duminică după-masa pot fi acoperite, parțial prin asigurarea obligatorie a locuinței. Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID România) a transmis un comunicat prin care le explică celor afectați de furtună că prin asigurarea obligatorie se acoperă și riscul de inundații.
„Asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) acoperă pagubele produse locuințelor în urma pătrunderii şi infiltrării apei, în cazul acoperirii pe scurtă durată a terenului cu un strat de apă, ca urmare a acumulării apelor provenite din precipitaţii atmosferice abundente. PAID România este pregătită să gestioneze dosarele de daună ce vor fi deschise de către proprietari, asigurați obligatoriu împotriva dezastrelor naturale, care se află în această situație”, se arată într-un comunicat transmis de PAID și citat de Mediafax.
Doar 18,6% asigurați
Potrivit datelor publicate de PAID, la nivelul județului Arad erau 36.382 de asigurări obligatorii în vigoare, la finalul lunii august. Mai mult, din numărul total al asiguraților doar 9,704 sunt din mediul rural, zona de sate și comune fiind cea mai puternic afectată de furtună. Numărul lor este destul de mic, acoperind aproximativ 18,6% dintre locuințele județului. Ce ar trebui să facă cei ce au, totuși, aceste asigurări încheiate? În primul rând ar trebui să ia legătura cu asiguratorul la care au încheiat polița obligatorie de asigurare împotriva dezastrelor naturale, iar mai apoi se va întocmi un dosar de daună.
Codaşă
Regiunea Banat, cea care a fost cea mai afectată de furtuna violentă din 17 septembrie, este, din păcate printre codașele țării în ceea ce privește asigurarea obligatorie a locuințelor. Potrivit datelor PAID România, doar 6% dintre locuințe sunt asigurate, iar în regiunea Crișana doar 4% dintre case au încheiate polițele obligatorii. La polul opus, Transilvania, Muntenia și Bucureștiul au asigurate aproximativ 20% dintre locuințe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!