De astăzi, asistenţa socială
arădeană a devenit mai
săracă odată cu pensionarea jr.
Etelca Nagy, director al Direcţiei de
Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară
din cadrul Consiliului Local Municipal.
Ea a fost un pion de bază în sistemul social
arădean, confundându-se practic cu
Direcţia pe care a condus-o încă din
2001, de la înfiinţare. (Până
atunci, a fost director social în cadrul CLM
Arad.) I-a plăcut să practice
asistenţa socială, i-a păsat cu
adevărat de problemele oamenilor, a fost
alături de ei cum a ştiut şi cum a putut
mai bine.
Etelca Nagy a fost un director extrem de
activ, care lasă în urma sa numeroase
realizări. De-a lungul ultimilor ani, a
iniţiat şi a condus peste 30 de proiecte care
au adus în Arad importante sume de bani
europeni. Pentru că nu a făcut o
socoteală, îi e greu să spună care
e valoarea totală a finanţării
obţinute prin aceste proiecte. Dar putem aminti
că ultimele două proiecte pe care le-a
câştigat cu puţin timp în
urmă, înseamnă nu mai puţin de 1,5
milioane euro pentru Arad.
Cantina municipală, Căminul social,
reţea de opt centre de zi pentru vârstnici,
Centru de terapie şi educaţie pentru copiii
HIV seropozitivi, Adăpostul de noapte, Complexul
de educaţie interculturală Curcubeu,
reţea de asistenţă la domiciliu,
locuinţe sociale pentru rromi, centre de
consiliere, Centru de informare turistică,
reţea de centre de informare europeană
(transformată în Europe Direct). Acestea
sunt cele mai importante servicii, organisme,
instituţii create de DDAC Arad, sub
îndrumarea şi conducerea jr. Etelca Nagy.
A fost recompensată, în vreun fel, pentru
realizările sale? Nu prea ştim decât
că, anul trecut, directorul DDAC a fost premiat de
Guvernul României pentru contribuţia
adusă la dezvoltarea comunităţii rome
în regiune şi în ţară.
Altfel, Etelcăi Nagy nu prea îi place
să se laude. Spune că cea mai mare
răsplată pe care a primit-o pentru munca sa a
fost afirmaţia prof. Demian de la Liceul de
Artă care, referindu-se cândva la copiii
rromi de la Centrul Curcubeu, a spus că „au
priviri prietenoase”.
Cine e succesorul?
Aşa cum, atunci când a împlinit o
vârstă sau alta, nu a avut nici o
problemă cu schimbarea prefixului, Etelca Nagy
spune că nu are nici o problemă nici acum,
când se pensionează. Oricum, ea e
hotărâtă să activeze, şi mai
departe, în sectorul social, urmând doar
să găsească modalitatea de a se face
utilă în continuare. Postul pe care îl
eliberează va fi ocupat, într-o primă
fază, cu delegare, de directorul adjunct al DDAC,
Carmen Radu, până la numirea unui interimar,
prin hotărâre CLM. Numele cel mai vehiculat
pentru acest post este Erica Ştark (Protecţia
Copilului). Oricare va fi succesorul, cu
siguranţă nu-i va fi uşor să se
ridice la standardele pe care le-a stabilit Etelca
Nagy.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!