„Asociaţia Arad km zero nu organizează şi nu participă la protestul din faţa Primăriei din data de 05-iulie 2012 de la ora 17.30. Credem ca un astfel de protest în acest moment este inutil, şi, mai mult decat atât, el poate sta la baza unor posibile conflicte dorite de susţinătorii lui Băsescu, care, la rândul lor, şi-au anunţat prezenţa în acelaşi loc.
Considerăm, aşadar, că modul nostru de acţiune nu se poate adapta unor iniţiative care să nu ne reprezinte, iar mesajul pe care dorim să-l trasnmitem, cel al victoriei, nu-şi găseşte aplicaţie decât în momentul suspendării efective a lui Băsescu. Din această cauză, noi invităm pe toţi cei care aşteaptă de multă vreme o asemenea decizie să ni se alăture vineri seara, după consumarea suspendării, să ne exprimăm bucuria prin arborarea drapelului României în autoturisme pe traseul Teatru-Podgoria-Uta şi retur”.
Aşa a sunat Comunicatul semnat de Dan Ciucuriţă, cu puţin înainte de începerea manifestării organizate de Eduard Hoffman. Se pare că a avut, cum se spune „gură spurcată”, pentru că înainte de ora 20 au sosit pe platou mai mulţi tineri susţinători ai lui Băsescu, în cadrul „actului doi” al iniţiativei „Democraţia e în stradă”. A fost o atmosferă tensionată, iar cei prezenţi la faţa locului spun că tinerii le-au rupt celorlalţi pancartele, ba chiar au avut loc şi câteva îmbrânceli. De cealaltă parte, pedeliştii spun că Eduard Hoffman a fost cel care s-a comportat violent.
Un lucru este cert : jandarmii susţin că au fost mici incidente nesemnificative, ei rezolvându-le la modul cel mai operativ, fără să fie nevoie de măsuri speciale, nici măcar de procese verbale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!