Este vorba despre „Prah/Tatăl sau anatomia unei crime” de la Secţia Germană a Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu şi respectiv despre „Aşteptându-l pe Godot” de la Teatrul German de Stat din Timişoara.
Spectacolul „Prah/Tatăl sau anatomia unei crime” este un cupaj de două spectacole realizat după „Prah, sau Anatomia unei temeri” de Spiro György și, respectiv, „Tatăl sau Anatomia unei crime” de Csaba Miko. Producția poartă semnătura regizoarei Brigitte Drodtloff și a scenografului Alin Gavrilă, avându-i în distribuție pe Renate Müller – Nica, Franz Kattesch, Johanna Adam, Ali Deac și Wolfgang Kandler. Traducerea în limba germană textelor a fost asigurată de Monika Dandlinger şi Anna Neamţu. Spectacolul se va juca la sala Companiei de Teatru Aradi Kamaraszínház din incinta Teatrului de Marionete începând cu orele 17. „Prah/Tatăl sau anatomia unei crime” are o durată de 90 de minute cu pauză.
Tot joi şi tot în cadrul Festivalului Interetnic de Teatru, de la orele 19.30, pe scena Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad va avea loc spectacolul „Aşteptându-l pe Godot” după Samuel Beckett pus în scenă la Teatrul de Stat German din Timişoara. Regia acestui spectacol este semnată de Christiane J. Schneider. Din distribuţie fac parte Rareş Hontzu, Radu Vulpe, Peter Papakostidis, Horia Săvescu, Simona Vintilă. Iată ce afirmă Ioan Jurca Rovina într-o cronică a spectacolului „Aşteptându-l pe Godot” apărută în ziarul Renaşterea Bănăţeană din Timişoara despre distribuţia cât se poate de inspirată: „Peter Papakostidis e un veritabil Pozzo voluminos, arogant, gustându-şi cu voluptate puterea asupra celuilalt, cu o concreteţe dezumanizantă. Călătoria coşmarescă o sugerează expresiv Horia Săvescu prin semnele supunerii lui Lucky la un supliciu într-o tăcere ancestrală, cultivată parcă în revoltă sfidătoare, ce se impregnează pe chipul personajului şi prin refuzul libertăţii lui. Rareş Hontzu – Wladimir – şi Radu Vulpe – Estragon – joacă în grila firescului, atât al mişcării în scenă, cât şi al limbajului, grija lor fiind de a transmite gradual stările în disperata, nesfârşita, aşteptare, pe o pistă între pământ şi cer, între viaţă şi moarte.” Pe lângă cei menţionaţi, la realizarea spectacolului „Aşteptându-l pe Godot” au mai participat Sandra Meurer – decor şi costume, Liviu Oltean – regia tehnică, Fehervari Zsolt – asistent scenografie, Simona Vintilă – asistenţa de regie, Balazs Attila – scene de luptă.
Vă informăm că ambele reprezentaţii vor beneficia de traducere la cască în limba română.
Cea de-a patra seară a Festivalului Interetnic de Teatru se va încheia cu discuţii pe marginea celor două spectacole care vor avea loc începând cu orele 22 la Teatrul de Marionete Arad. Vă reamintim că aceste dezbateri vor fi transmise în direct pe site-ul akamara.ro.
Festivalul Interetnic de Teatru reuneşte instituţiile teatrale care joacă în limbile minorităţilor din România. Manifestarea a ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediţie şi are prentru prima oară caracter competitiv, juriul fiind format din prestigioşi oameni de teatru din România şi Ungaria.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!