TIMIŞOARA. Ieri, la Timişoara, peste 100 de reprezentanţi ai IMM-urilor s-au reunit în cadrul unei conferinţe organizate de Bancpost. Sub titlul „Ateliere de Afaceri” (în fapt denumirea portalului www.atelieredeafaceri.ro în care banca grupează o serie de produse pentru aceşti clienţi), Bancpost derulează în întreaga ţară o serie de conferinţe pentru întreprinderile mici şi persoanele fizice autorizate. Discuţiile din cadrul evenimentului din Timişoara s-au axat pe analiza mediului macroeconomic şi a fiscalităţii, precum şi pe soluţiile de finanţare pe care Bancpost le pune la dispoziţia clienţilor săi.
Prezent la eveniment, Directorul Executiv pentru Întreprinderi Mici şi PFA din Centrala Bancpost, doamna Ana Cernat, a declarat: „Astăzi, avem câteva zeci de mii de clienţi care au apelat la soluţiile furnizate de către bancă pentru administrarea fluxurilor de numerar şi la liniile de credit pentru acoperirea imediată de nevoi pentru lichidităţi. Pentru noi, relaţionarea cu clienţii, plecând de la aceste produse de bază, este extrem de importantă. A construi o relaţie solidă, în care clientul să discute deschis planurile sale de investiţii, este de o importanţă crucială atât pentru fiabilitatea firmei, cât şi pentru sănătatea portofoliului băncii. Relaţia solidă, ca orice relaţie, se bazează pe încredere. Încrederea vine din transparenţă: o firmă mică trebuie să aibă situaţiile financiare corelate cu activitatea reală pentru a putea accesa finanţare bancară, iar banca trebuie să se asigure că are toate informaţiile necesare pentru a lua o decizie bine documentată de colaborare şi finanţare. De aceea, vom continua să aducem produse şi servicii bancare care să susţină clienţii din punctul de vedere strict al soluţiei financiare şi să le punem la dispoziţie consultanţa financiară necesară creşterii afacerii”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!