ARAD. O nouă zonă de taxare parcare! Micul cadou de sărbători pentru arădenii posesori de maşini se află încă în stadiul de proiect şi a fost afişat la transparenţă pe pagina de internet a Primăriei Municipiului.
Trei zone
Administraţia locală le propune aleşilor să aprobe completarea „Regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de parcare cu plată” în municipiu, prin introducerea tarifelor la o nouă zonă de taxare, ZONA C. Pentru parcarea aici se va plăti 1,1 lei pentru 60 de minute şi 2 lei pentru 120 de minute. Problema este, însă, că potrivit proiectului, pentru această nouă zonă, plata se va putea face doar prin SMS. Iar tarifele prin SMS sunt mult mai mari! Pentru o oră se va plăti, astfel, 30 de euro cenţi plus TVA, iar pentru două ore – 55 de euro cenţi plus TVA. La un curs de 4,44 lei pentru un euro, suma pe care o plăteşte, efectiv, un şofer pentru o oră de parcare în noua zonă este de 1,57 lei. Tichetul de parcare pe o zi va costa 6 lei, abonamentul pe o lună pentru rezidenţi va costa 13 lei, iar pe un an 100 de lei. Pentru nerezidenţi abonamentul lunar este de 100 de lei, iar pe un an de zile 860 de lei. Firmele vor plăti 2500 de lei pe an pentru parcarea unei maşini în zona C. Un loc de parcare rezervat va costa în plus 2000 de lei pe an.
Nu s-au stabilit străzile
Corina Drăghici, purtătorul de cuvânt al Primăriei, ne-a informat că „străzile urmează să se stabilească prin Dispoziţie a Primarului. Acele străzi, în funcţie de context, se pot modifica. Încă nu a fost stabilită cu exactitate zona C. Acum doar se face introducerea unei noi zone de taxare, proiectul fiind la transparenţă”.
Tarifele în zona A şi B rămân ca până acum: 2 lei ora în zona A, 1,5 lei ora în zona B.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!