Iar de acum, după cum ne avertizează meteorologii, ninsorile par să își facă simțită prezența. Administrația Națională de Meteorologie a emis în cursul acestei zile o avertizare pentru întreaga țară privind evoluția temperaturilor și precipitațiilor din zilele următoare. Astfel, din această noapte se așteaptă ninsori în mai toate regiunile.
„În cursul nopții de sâmbătă spre duminică (2/3 decembrie), în Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp și izolat 35 l/mp. Începând din dimineața zilei de duminică (3 decembrie) aria precipitațiilor se va extinde treptat dinspre sud-vestul teritoriului și va cuprinde majoritatea regiunilor.
În Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei și local în Transilvania și la munte vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent îndeosebi în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în masivele vestice ale Carpaților Meridionali. Izolat se va semnala polei.
Cu precădere pe parcursul zilei de duminică (3 decembrie), vântul va avea intensificări temporare, în regiunile sudice cu viteze de 50…55 km/h, iar în zona montană, mai ales pe creste vor fi rafale de peste 60…70 km/h, viscolind și spulberând zăpada”, precizează meteorologii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!