Poliţia maghiară va extinde controlul circulaţiei cu automobile civile, lansat în decembrie trecut la Budapesta, pe întreg teritoriul ţării, a spus şeful departamentului de prevenire a accidentelor din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei din Ungaria (ORFK) marţi, într-o emisiune a televiziunii de ştiri M1.
Lt. col. Zsolt Berzai a justificat extinderea acestui nou mod de control prin faptul că şoferii se abţin de la încălcarea regulilor dacă văd o maşină a poliţiei, de aceea contravenienţii pot fi mai uşor depistaţi folosind automobile fără semnalmente.
El a reamintit că poliţia a luat măsuri în 240 de cazuri, numai în cadrul controalelor cu maşini civile efectuate în decembrie în capitală. Dintre problemele mai des întâlnite a evocat utilizarea de către automobilişti a benzii rezervate autobuzelor, trecerea pe lumina roşie a semaforului, încălcarea regulii circulaţie în sens
obligatoriu, iar dacă traficul se congestionează pe autostradă, şoferii preferă să folosească banda de oprire.
În Ungaria, problema nu este necunoaşterea regulilor de circulaţie, ci corectitudinea în circulaţie, respectul faţă de ceilalţi participanţi la trafic, recunoaşterea egalităţii tuturor, incluzând bicicliştii şi pietonii, a subliniat Zsolt Berzai, precizând că este nevoie de o schimbare de mentalitate, deoarece nu se poate vorbi despre siguranţa în trafic fără o cultură a circulaţiei rutiere.
Sursa: MTI
FOTO: MTI
Trimite articolul
XHai ma ca nu se poate !!! cum adica , trec ungurocii pe culoarea rosie a semaforului , circula pe banda de urgenta , trec peste biciclisti ca peste un gunoi pe sosea , in sensurile giratoare trece care apuca si cand apuca etc.etc.etc. ?????? :):):) unde sunt acum boanghinele sa dea ca exemplu ungaria in ce priveste traficul rutier ????? :):):)
-
mai asta ”un oarecare” nu la cetatenii maghiari se refera politistul ci la ”altii” ( stim noi cine)care mai trec pe la ei si circulă aiurea nerespectand legea. hai pa !
-
Serios ??? :):):) ok .ok. !!! hai ca …enni szart !!!
-
ori esti oarecare ori esti tembel, a treia varianta nu exista!
-
-
-
mutate dracului din Romanica! Ungurii sa stii ca respecta toate regulire de circulatie,iar Taranul Roman NU! Asa ca dai cu amenzile ungure!!!!!! Sa-i ivatam si pe a nostri sa respecte regulire.
-
esti tampit sau ce ? cum mortii matii imi ceri tu mie sa ma mut din Romania ?????? boanghina tampita
-
ba tu esti oltean si asta spune multe despre tine
-
-
In Ungaria politia foloseste de multi ani masini private ( de cel putin 13 ani de cand circul eu) nu din acest an.
-
da, asa este, dar acum au aflat ci cei de la Aradon 🙂
Foarte bine fac ,in primul rand se circula cu mult mai disciplinat ca si la noi ,deasemenea cei care incalca legea circulatiei depun bani frumosi in bugetul statului Magyar FELICITARI !!
Foarte bine, au invatat si ei de la austrieci si germani !!!
La rumanii … sar parlamentarii (care sunt niste cocalari si ei) doi metri de fund in sus ca “de ce nu sunt marcate masinile”. Si incaceva: cum isi permit politistii sa stea la panda !!!
Sa vezi politia din germania cum face, ii urmareste dar nu-i te opreste la prima abatere ci ii filmeaza pana fac mai multe abateri.
Rumanii de rand ar sarii si ei doi metri de fund in sus “cum … de ce politia amendeaza si nu face preventie”. Ia ghici de ce … pentru ca politia nu este cu preventia (in nici o tara UE) ci este doar cu aplicarea legii.
Si inca ceva … in germania, austria, ungaria … legile sunt gandite anti cocalar in tinp ce in rumania sunt gandite in favoarea cocalarului (noroc ca nu a trecut de comisia juridica porcaria aia de lege conform careia politistul cu radar mobil trebuie sa fie ma maxim 10 m de masina politiei si radarul trebuie semnalizat).
https://twitter.com/i/status/1214492259405762560 Uitati-va de ce e nevoie de ei!
Asta nu e ceva nou, oricum pe toți polițiștii din Arad de la rutiera dar și de la proximitate i as tunde i as bărbieri apoi i as concedia ca îs niște putori plătiți degeaba
Bine fac!Asa ar trebui si la noi,in Romanica!Atat doar ca ai nostri sunt preocupati de spaga si trafic divers de tigari,camioane,etc……..Imaginea politiei Romane este de toata coma rau sifonata….Nino-nino…….Stim dar avem alta treaba…..