O citire rapidă printre rânduri a unora din cele peste 90 de pagini care înfăţişează situaţia dramatică de la CET indică clar faptul că preţul gigant plătit acum de populaţia Aradului nu este, în viziunea mai marilor centralei de termoficare, cel real. Dar mai ales faptul că preţul real de transport şi distribuţie a agentului termic care urcă din nou gigacaloria la sume şocante s-ar putea să fie plătit tot de arădeni.
În anexa 10 a hotărârii de restructurare a CET se indică cât se poate de clar că preţul real al gigacaloriei produse şi livrate de centrală este acum de 415,14 lei, în condiţiile în care arădenii plătesc, după ce statul şi primăria au tăiat orice urmă de subvenţie, 307,44 lei.
Două tarife
Pentru prima dată de mult timp, CET face publice în acest act datele privind tarifele percepute de CET pentru activitatea de producţíe, distribuţie şi transport, diferenţiat: tarifele avizate de ANRSC şi cele în vigoare. Preţul de producţie avizat de ANRSC este de 247,8 lei, în timp ce preţul în vigoare acum pentru această activitate este de 177,2 lei. Tariful de transport avizat de ANRSC este de 58,08 lei, iar cel în vigoare de 31,09 lei, în timp ce tariful de distribuţie cu avizul agenţiei este de 109,26 lei, cu toate că pentru această activitate CET percepe acum doar 99,15 lei.
Mult vehiculata retehnologizare
În aceeaşi anexă se arată că reducerea costurilor, a tarifelor se poate realiza „în primul rând prin retehnologizarea sistemului de furnizare a energiei termice, respectiv prin diminuarea pierderilor pe reţelele de termoficare şi obţinerea unui cost de producţie optim prin utilizarea unei instalaţii de înaltă eficienţă”. Adică soluţii care s-au vehiculat de ani buni, dar care nu s-au concretizat până acum.
La finalul anexei, o propoziţie ar putea da mult de gândit arădenilor: „De menţionat este şi faptul că din anul 2008 tarifele pentru activitatea de transport şi distribuţie nu au mai fost majorate”….
Citiți principiile noastre de moderare aici!