ARAD. Aerul a devenit irespirabil, în ultimele zile, în Arad. Iar cum minivacanţa s-a terminat şi nu ne mai putem bucura de soare la plajă, acum încercăm să-l evităm cât mai mult posibil. Meteorologii ne-au transmis avertizare de caniculă, cu atenţionare de temperaturi peste 35º Celsius.
În acest context Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad ne face câteva recomandări. Iată la ce trebuie să fim atenţi în această perioadă, pentru a preveni problemele.
Hidratarea e esenţială
Hidratarea este foarte importantă. Pentru funcţionarea normală a organismului, trebuie să consumăm zilnic între 1,5 şi 2 litri lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. La fiecare 15-20 de minute este necesar un pahar de apă sau echivalentul acestuia. Apa trebuie consumată în cantităţi mici, dar mai des. Lichidele consumate trebuie să nu fie foarte reci, deoarece se elimină mult mai repede din stomac decât cele calde. „Nu consumaţi alcool – nici măcar bere sau vin – deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii! Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea, ceai, cola – sau de zahăr – sucuri răcoritoare carbogazoase – deoarece acestea sunt diuretice. Consumaţi fructe şi legume proaspete: pepene verde, galben, prune, castraveţi, roşii, deorece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca un pahar de apă” – punctează dr. Laura Nicolescu, director al DSP Arad.
Alte recomandări
Pentru prevenirea incidentelor, este recomandată, pe cât posibil, evitarea expunerii prelungite la soare, între orele 11-18. Dacă, totuşi, suntem nevoiţi să ieşim afară, în soare, se recomandă purtarea pălăriilor de soare, a unor haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise. Suntem atenţionaţi, de asemenea, să evităm activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinarit etc).
„Diferenţa de temperatură nu trebuie să fie foarte mare, dacă aveţi aer condiţionat reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală” – încheie dr. Laura Nicolescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!