Putem să spunem, în sfârșit, că ne-a fost dat să vedem și astfel de acțiuni în orașul de pe Mureș. Vorbim de o acțiune desfășurată în perioada 16 – 22 iulie, de polițiștii locali de la Serviciul Ordine și Liniște publică 1 și 2 din cadrul Poliției Locale Arad, care vizează curățenia din fața imobilelor. Și atenție, sunt vizate toate cartierele din Arad. În perioada următoare, ne spune Adrian Hava, șef Serviciu Ordine și Liniște Publică din cadrul Poliției Locale Arad, „vom continua şi în celelalte cartiere. Poliţiştii locali vor supraveghea modul în care locuitorii acestor cartiere întreţin gospodărirea municipiului Arad”.
Pentru ce au dat amenzi polițiștii locali?
Este vorba de mașini parcate pe spațiul verde, grămezi de nisip sau pietriș lăsate în fața casei, lemne stivuite tot în fața casei ori spațiu verde neîntreținut.
„Acţiunea care a vizat în mod expres respectarea normelor referitoare la menţinerea curăţeniei pe trotuare, pe porţiunea din dreptul imobilului şi a locurilor de parcare utilizate, folosirea neautorizată a terenurilor cu spaţii verzi şi întreţinerea acestora. Neconformarea persoanelor avertizate atrăgând răspunderea contravenţională”, a declarat Laurențiu Tudose, directorul adjunct al Poliției Locale Arad.
26 din 71 nu au făcut curat
Au fost vizate cartierele Gai și Bujac și în total au fost somați nu mai puțin de 71 de arădeni să își facă curățenie în fața casei. Deși au fost somați și lăsați câteva zile să își rezolve problema, 26 dintre aceștia nu s-au sinchisit să curețe în faţa casei, aşa că au fost sancționați cu câte 200 de lei fiecare. În total, polițiștii locali au strâns de la ei 5.700 de lei.
45 în Bujac și 26 în Gai
În cartierul Bujac au fost constatate 45 de gospodării cu nereguli. Inițial au fost avertizaţi locuitorii din cadrul acestor gospodării, ulterior 33 dintre aceştia au remediat problemele constatate, aşa că au fost întocmite doar 12 Procese Verbale de Constatare a Contravenţiilor pentru cei care nu s-au conformat somaţiei. În cartierul Gai au fost identificate 26 de gospodării cu nereguli. Iniţial au fost avertizaţi locuitorii din cadrul acestor gospodării, iar în urma acestor acţiuni 17 dintre aceştia au remediat problemele constatate şi, ca atare, au fost întocmite 9 Procese Verbale de Constatare a Contravenţiilor pentru cei care nu s-au conformat somaţiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!