ARAD. Criza energetică prin care trece întreaga Europă se resimte și în România, iar facturile cresc de la o lună la alta. În acest context, Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) este una dintre plasele de siguranță pentru buzunarul cetățeanului, autoritatea fiind abilitată să sancționeze furnizorii de utilități care sar peste normele legale și încerc să majoreze prețurile pe șest.
Patru furnizori de gaze au fost sancționați cu suma de 2,7 milioane de lei pentru „intenţia acestora de a majora tarifele în timpul derulării contractelor cu preţ fix”, după cum a informat ANRE.
Reclamațiile clienților
Controalele ANRE au pornit de la plângerile clienților referitoare la notificările primite de la furnizori în legătură cu intenţia de creştere a preţului gazelor naturale. Așadar, ANRE a demarat acţiuni de control pentru a verifica modul în care au fost respectate obligaţiile legale referitoare la elaborarea şi publicarea ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale; preluarea corectă a informaţiilor din ofertele-tip de furnizare a gazelor naturale în contractele de furnizare încheiate ca urmare a acceptării de către clienţii finali a ofertelor respective; notificarea clientului final a intenţiei de modificare şi/sau completare a condiţiilor/clauzelor contractuale, precum şi a majorării preţului/tarifului practicat; furnizarea de informaţii transparente clienţilor finali.
Ce-a constatat ANRE? Încălcări ale dispoziţiilor legale, iar pentru faptele săvârşite, furnizorii de gaze naturale au fost sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 2,69 milioane de lei. Amenzile s-au împărțit astfel: Engie România, E.ON Energie România şi Restart Energy One au primit amenzi de 800.000 de lei fiecare, iar Premier Energy, de 200.000 de lei.
Fără transparență
„În ofertele lansate public cu un preţ fix, valabil pe o anumită perioadă (6-12 luni calendaristice), nu au menţionat că furnizorul îşi rezervă dreptul de a modifica pe parcursul acestei perioade preţul ofertat şi astfel, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a pune la dispoziţia acestora, în mod transparent, informaţii clare, cu privire la preţurile practicate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, preţ pe care, ulterior, au intenţionat să-l modifice, începând cu lunile octombrie şi noiembrie 2021, prin notificări trimise anumitor categorii de clienţi”, au precizat reprezentanţii ANRE.
Totodată, ANRE a dispus acestor furnizori să notifice tuturor clienţilor finali care au acceptat oferte comerciale cu preţ fix menţinerea preţului gazelor naturale la care s-au obligat prin ofertă, pe toată durata acesteia, şi, după caz, modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale în acord cu oferta comercială cu preţ fix.
ANRE a subliniat că va continua să supravegheze comportamentul tuturor furnizorilor şi în situaţiile în care se vor constata încălcări ale dispoziţiilor legale, va proceda la sancţionarea acestora, se mai arată în comunicat.
Contestă amenda
Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, Engie România a anunțat că va contesta amenda. „Engie România a luat la cunoştinţă decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei de a amenda compania cu 800.000 de lei pentru presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale şi contractele aferente acestora. Compania va contesta decizia în justiţie, conform procedurilor legale aplicabile, pentru a obţine anularea deciziei”, se arată în comunicat. Potrivit furnizorului de gaze naturale, notificarea de majorare a preţului final, aplicabil începând cu 1 noiembrie, ce a fost transmisă clienţilor care nu semnaseră un contract de furnizare de gaze naturale în regim concurenţial până la data de 1 iulie.
Trimite articolul
XSi amenzile astea cum credeti ca si le vor recupera ?
MARIND TARIFELE ! Tot noi, cetatenii vom fi cei care le vom plati. Nu asta e solutia, sa-i amendezi.
Dar, guvernul nostru( care nu prea este) nu are timp sau nu vrea sa-si bata capul on a gasi alta !
DEZINTERES TOTAL FATA DE CETATENI !
Singura solutie e sa revenim la vechiul sistem. Majoritatea nu am vrut sa trecem la piata libera si pe langa asta mai incercau sa ne prosteasca ca vom plati mai putin.
-
Nu se mai poate, aceasta este o directivăal UE. Romania a amânat cat a putut…acum vom face rate pentru energie.
-
Anonimus, singura soluție e să revii matale la vechiul sistem. Eu, noi, nu mai vrem ceaușism! Chestia e că, tovarășii lu’ matale, foot match-ul, nu că ar fi “capitalizmul” nasol. Dar ai posibilitatea de a merge în Coreea de nord!
VERIFICATI-I SI PE CEI CU ENERGIA ELECTRICA
E ciudat ca romanii au iesit in strada impotriva restrictiilor, dar stau acasa si doar se vaita cand vin facturile de curent si gaze. nimeni nu vrea sa iasa la protest pe tara sau greva generala. Mai ales ca premierul demis a anuntat santaj pe fata : daca e mentinut cere CE plafonarea preturilor, daca nu ramane premier lasa romanii sa fie jefuiti de multinationalele ce cu ajutorul politicienilor romani caorupti au pus laba pe industriile strategice extractiva, energetica
Si GAZ WEST a scapat?! Ca doar saptamana trecuta a trimis notificari clientilor pacaliti cu 262 lei/Mwh la o majorare de 466 lei/Mwh!