Vi s-a transmis un mesaj pe telefon prin care sunteţi anunţat că aţi câştigat 3.000 de euro, iar condiţia pentru ridicarea premiilor este reîncărcarea unei cartele cu 30 de euro credit. Toate acestea şi altele de gen sunt înşelăciuni, spun poliţiştii arădeni.
Oamenii legii atrag, din nou, atenţia că a crescut numărul persoanelor înşelate prin telefon sau mail.
„Nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui concurs organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie. Nu trimiteţi date personale sau copii după cartea de identitate pe mail sau fax”, ne îndeamnă poliţiştii. Aceştia mai spun că nu trebuie trimise nici sume de bani către persoane necunoscute care vă spun că aţi câştigat autoturisme sau alte produse. Iar ultimul sfat se referă la datele personale: „Nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi. Niciodată o societate nu va solicita aşa ceva, garantat este o tentativă de fraudare”, subliniază poliţiştii.
Cercetaţi pentru că au furat un telefon
Citiți principiile noastre de moderare aici!