Au rămas mai puțin concurenți pentru cele 131 de posturi titularizabile scoase anul acesta la concurs. Pentru că 271 de profesori nu s-au prezentat joi la examen și alți 50 au renunțat după ce au văzut subiectele. Așadar numărul celor care au rămas în competiție se ridică undeva la 700 de cadre didactice.
Cei mai mulți care au dat examenul în cele 66 de centre de examinare au ţintit specializarea învățători și educatori, urmate de psihopedagogie specială și limba engleză. Din fericire și cele mai multe posturi titularizabile sunt pentru învățători și educatori.
„Nu au fost înregistrate incidente deosebite, nu au fost tentative de fraudare a examenului de titularizabile”, declară Mariana Tocaciu, purtător de cuvânt la IȘJ Arad.
Lucrările pleacă în țară
Cum deja ne-am obișnuit, lucrările profesorilor arădeni vor pleca în centre universitare din țară, în funcție de specialitate iar rezultatele vor fi făcute publice pe 6 august.
La ieșirea din sala de examen, cei mai mulți au declarat că s-au descurcat dar cu siguranță notele vor fi cele care vor stabili cât de mult și de bine s-au descurcat profesorii. E nevoie de minim nota 7 pentru a putea deveni titulari pe un post cu o durată de minim 4 ani și de cel puțin un 5 pentru a fi suplinitor.
Față de anii precedenți, anul acesta fiecare va concura doar pentru postul din școala respectivă, cu candidații care au aplicat pentru acel post. Cei care rămân fără post, dar au reușit să ia peste 7.00, vor fi repartizați în ședințele publice din luna august, pe locurile rămase libere. Fie că sunt titularizabile, fie că sunt din cele 200 de catedre întregi pe durata determinată (pentru suplinitori) și alte 668 fracțiuni de posturi.
Contestații
Cei care vor fi nemulțumiți de rezultate pot să depună contestații luni, 6 august, și marți, 7 august, pentru ca lucrările lor să fie recorectate de o altă comisie din respectivul centru de evaluare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!